Zvon: iPhone-ul aniversar va oferi butoane solid-state în locul celor fizice

06.05.2026
Zvon: iPhone-ul aniversar va oferi butoane solid-state în locul celor fizice
Sursa foto: Mac Rumors

Cu câțiva ani în urmă, circulau zvonuri că Apple ar fi intenționat să dezvolte butoane solid-state, fără componente mecanice aflate în mișcare, pentru seria iPhone 15 Pro. Deși aceste planuri nu s-au concretizat, un nou raport provenit de la leaker-ul chinez Instant Digital sugerează că compania din Cupertino ar testa în prezent butoane solid-state pentru viitorul modelul special de iPhone, care va marca cea de-a 20-a aniversare a seriei de smartphone-uri de la Apple.

Se așteaptă ca Apple să lanseze anul viitor o ediție aniversară specială de iPhone, care va avea un ecran cu toate cele patru margini curbate și integrate direct cu lateralele dispozitivului. Potrivit aceleiași relatări, Apple ar fi finalizat deja testarea butoanelor solid-state, acestea urmând să completeze design-ul bazat pe o construcție integrală din sticlă al noului model.

Relatarea leaker-ului menționează că butoanele solid-state dezvoltate de Apple au trecut cu succes de diferite scenarii de testare riguroasă, inclusiv situații în care utilizatorii poartă mănuși, le apasă cu mâinile ude sau le folosesc în condiții de temperatură extremă. De asemenea, se precizează că aceste butoane sunt alimentate de un cip dedicat, cu consum redus de energie, care va detecta apăsările și va oferi feedback haptic chiar și atunci când telefonul este complet oprit.

Ce alte noutăți ar urma să aducă iPhone-ul aniversar

Pe lângă butoanele solid-state, modelul aniversar de iPhone va aduce, conform zvonurilor, funcționalități precum Face ID și cameră selfie sub ecran, integrate într-un display OLED dual layer, denumit tandem OLED. Ecranul și marginile dispozitivului vor fi protejate cu noua generație de Ceramic Shield, care promite o rezistență sporită la zgârieturi.

Un alt aspect interesant este faptul că dispozitivul nu va avea un difuzor clasic, așa cum au avut toate iPhone-urile de până acum, ci va dispune de funcția „sunet sub ecran”. Aceasta ar putea funcționa similar cu difuzoarele plasate sub ecran de la Pixel 5 și LG G8, însă rămâne de văzut care va fi modul exact de operare.

Dincolo de ecran și de butoanele solid-state, noul iPhone aniversar este așteptat să dispună de o baterie cu capacitatea de 6000 mAh, cu posibilitatea de încărcare wireless inversă. Această caracteristică le va permite utilizatorilor să încarce alte dispozitive compatibile plasându-le direct pe iPhone, utilizându-i funcția de wireless charging.

Sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult