Samsung nici nu a apucat încă să lanseze seria de smartphone-uri Galaxy S26 și deja apar informații despre viitorul flagship din 2027, Galaxy S27 Ultra. Astfel, cele mai recente scurgeri de informații aduc detalii suplimentare despre configurația camerei foto de pe acest model viitor.
Conform cunoscutului leaker Ice Universe, Samsung Galaxy S27 Ultra va fi echipat cu un senzor principal pentru camera din spate îmbunătățit, modelul acestuia urmând să se numească, cel mai probabil, ISOCELL S5KHP6.
Totuși, noul senzor va avea aceeași dimensiune precum actualul ISOCELL HP2 folosit atât de Galaxy S25 Ultra, cât și de modelele Ultra mai vechi. Senzorul HP2 cu rezoluție de 200 MP are o dimensiune de 1/1,3 inci și este asociat cu un obiectiv cu deschidere f/1.7.
Chiar dacă dimensiunea senzorului rămâne neschimbată, modelul S5KHP6, așteptat pe Galaxy S27 Ultra, ar trebui să integreze tehnologii mai avansate, pentru a oferi rezultate fotografice superioare. Același leaker Ice Universe a dezvăluit anterior că modelul Galaxy S27 Ultra va beneficia și de camere ultrawide și frontale îmbunătățite, deci flagship-ul de anul viitor ar putea reprezenta un salt important în ceea ce privește calitatea fotografiilor și a filmărilor realizate cu acest device.
The size is the same as HP2.
But there are more new technologies being added. https://t.co/5qJlv0MCeB— Ice Universe (@UniverseIce) January 11, 2026
Samsung Galaxy S27 Ultra early news.
Main camera, replace
Ultra wide-angle camera, replace.
Front camera, replace.
Telephoto camera, unchanged.— Ice Universe (@UniverseIce) January 4, 2026
Sursa: GSM Arena, Ice Universe pe X, Ice Universe pe X