Conform unor noi informații ce provin din China, viitoarele modele de smartphone-uri pliabile Honor Magic V6 și Oppo Find N6 vor beneficia de suport pentru creioane digitale de tip stylus de ultimă generație. Zvonul provine, de această dată, de la leaker-ul Smart Pikachu și sugerează că viitoarele dispozitive pliabile vor beneficia de suport pentru stylus „multispectral”, fără să ofere însă detalii despre ce ar putea înseamnă acest lucru.
Totuși, pe baza speculațiilor, un stylus „multispectral” s-ar putea traduce printr-un accesoriu de tip creion digital cu senzori suplimentari, pentru o precizie îmbunătățită, capacitatea de a detecta niveluri suplimentare de presiune, mai multe unghiuri, precum și detectarea mai exactă a mișcării. Aceste creioane stylus de ultimă generație ar putea avea, de asemenea, o precizie îmbunătățită, un comportament mai exact de tip palm rejection (detectarea palmei pe suprafața sensibilă la atingere și eliminarea comenzilor nedorite transmise astfel), latență mai mică și noi trucuri bazate pe AI în comparație cu accesoriile similare disponibile în acest moment.
Honor Magic V6 va fi lansat la MWC Barcelona, luna viitoare, iar Find N6, de la Oppo, este de asemenea așteptat în luna martie a acestui an. Ambele modele ar trebui să fie echipate cu cipul Snapdragon 8 Elite Gen 5 de la Qualcomm, baterii generoase cu capacitate de 7000 mAh și camere principale dotate cu senzori performanți de 200 MP.
Iar adăugarea suportului pentru stylus-uri ar trebui să reprezinte următorul pas logic în cazul smartphone-urile pliabile de tip “carte”. Ecranul interior de dimensiuni generoase, alături de precizia oferită de un astfel de accesoriu, ar trebui să deschidă noi opțiuni de creație pentru viitorii posesori ai unor asemenea dispozitive, disponibile, până acum, doar pe tabletele high-end.
Sursa: GSM Arena