Seria de LCD TV-uri Sony Bravia XBR te lasă fără replică

06.06.2008
Seria de LCD TV-uri Sony Bravia XBR te lasă fără replică

Sony a lansat astăzi o nouă serie de televizoare LCD (Sony Bravia XBR) destinată oamenilor care nu doresc să facă niciun compromis când vine vorba de calitate. Toate modelele au rezoluţie Full HD şi beneficiază de ultimele tehnologii proprietare Sony. Televizoarele sunt grupate în trei sub-categorii (în funcţie de facilităţile oferite), după cum urmează.

Sony Bravia XBR8

Aici sunt incluse cele mai dotate LCD TV-uri din noua gamă. Modelele reprezentative Sony KDL-55XBR8 (55 inch) şi Sony KDL-46XBR8 (46 inch) beneficiază de panouri cu tehnologie TRILUMINOS LED ce oferă culori de o puritate incredibilă. Contrastul este şi el adus la rang înalt cu noul algoritm Sony ACE Pro (Advanced Constrast Enhancer PRO) ce păstrează detalii maxime în zonele întunecate.

Sony Bravia XBR8 series

Sony Bravia XBR7

Capul de afiş este ţinut de Sony KDL-70XBR7 ce are o diagonală gigantică de 70 inch, secondat de un model ceva mai micuţ, de doar 40 inch (KDL-40XBR7). Singura diferenţă faţă de gama de top (XBR8) constă în lipsa tehnologiei TRILUMINOS LED, înlocuită de iluminarea cu un singur LED.

Sony Bravia XBR7 series

Sony Bravia XBR6

Cea mai „accesibilă” gamă din seria XBR oferă televizoare cu diagonale de 40”, 46” şi 52”, un pic mai modeste din punct de vedere al facilităţilor incluse, dar calitatea imaginii va fi tot ireproşabilă.

Sony Bravia XBR6 series

Mai multe informaţii despre televizoarele Sony Bravia XBR găsiţi pe site-ul oficial. Ele vor deveni disponibile în toamna anului 2008, dar preţurile nu se cunosc momentan. Oricum, nu se vor preta oamenilor cu bugete mici şi medii.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News