Sony anunţă un PlayStation TV 3D, cu ecran de 24 inch

07.06.2011
Sony anunţă un PlayStation TV 3D, cu ecran de 24 inch

Sony se conformează modei ecranelor 3D şi încearcă să facă din
această tehnologie o alegere cât mai atractivă pentru utilizatori,
anunţând propriul televizor 3D, un model cu ecran de 24 inch, ce
poartă logo-ul
PlayStation
.

În pachetul oferit pentru un preţ de 499 dolari
mai intră un set de
ochelari 3D
, cablul HDMI şi jocul Resistance
3
.

Pentru încă 69 dolari avem parte de un al
doilea set de ochelari 3D, pe care îi putem folosi pentru sesiuni
de joc multiplayer desfăşurate în mod split-screen. Partea
interesantă este că în loc de a diviza suprafaţa ecranului în două
jumătăţi egale, sistemul permite ambilor jucători să se bucure de
întregul ecran, având totuşi parte de imagini diferite, repartizate
corect de către ochelarii cu tehnologie Active
Shutter
.

În privinţa ofertei de jocuri 3D,
Sony
a anunţat disponibilitatea a două colecţii noi, formată
titluri adaptate pentru tehnologia 3D.

Colecţia God of War Origins este oferită
împreună cu un bundle format din două jocuri pentru consola

Sony PSP
Ghost of Sparta şi Chains
of Olympus
, pe care le adaptează ca şi titluri 3D pentru
PS3.

Colecţia Team Ico cuprinde jocurile
Ico şi Shadow of the Colossus,
ambele fiind titluri create pentru PS3 şi adaptate pentru
tehnologia ecranelor 3D.

Ambele colecţii vor fi disponibile în magazine începând cu luna
septembrie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News