Dispozitivul care se lipeşte pe sutien şi poate proteja femeile de abuzurile sexuale

01.08.2017

O echipă de cercetători de la MIT a creat un dispozitiv care le protejează pe femei de abuzurile sexuale. Numit Intrepid, acesta se lipeşte pe interiorul cupei sutienului.

În cazul în care cineva apucă într-un mod forţat sutienul, aplicaţia dedicată afişează un mesaj pe telefon: „Ai consimţit?”. Femeia poate răspunde cu „Da” sau „Nu”. În cazul în care nu este oferit un răspuns sau acesta este „Nu”, aplicaţia dedicată trimite automat un mesaj SOS către o listă de contacte, împreună cu coordonatele geografice ale femeii. Mai mult, aplicaţia începe să înregistreze sunetele din jur, iar o alarmă este declanşată pe telefon.

Intrepid are şi un buton de On/Off prin care pot fi activate sau dezactivate funcţiile.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult