GoTech World 2022. Alexandra Pahomi: există multe oportunități pentru a găsi un job la Google România

23.11.2022
Foto: Profimedia Images

Pentru prima data la GoTech World, anul acesta, a fost lansată Scena de UX/UI. Pe noua scenă au avut loc sesiuni și paneluri ce au dezvoltat subiecte de interes pentru toți cei care au vrut să înțeleagă mai bine acest domeniu, să afle care sunt trendurile ultimilor ani și să interacționeze cu specialiști locali și internaționali. Scena s-a bucurat de un real succes, toate sesiunile desfășurându-se cu sala plină.

Partenerul scenei UX/UI a fost Google România

Întrebată care este misiunea Google în România, Alexandra a precizat că „planul nostru pe termen mediu și lung este să facem din Centrul din București unul dintre cele mai mari centre de dezvoltare din această zonă a Europei ”.

Acest lucru poate fi realizat cu ajutorul unei echipe puternice formată din designeri, programatori, UX experienceri, product manageri, ce creează experiențe unice pentru utilizatori, dar și prin comunicare și interacțiune cu cât mai multe industrii. „Biroul Google din România are peste 350 de angajați, de specialiști care creează produse și interfețe digitale, care sunt disponibile utilizatorilor din lumea întreagă”.

Chiar acum, Google România oferă foarte multe oportunități de joburi pentru acei specialiști ce își doresc să lucreze în echipe internaționale și să dezvolte produse inovatoare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult