Uitaţi de rachete. O companie vrea să cucerească spaţiul folosind catapulte

Autor: Adrian Popa 05.03.2018

O nouă cursă spaţială a luat naştere între companii private, după ce SpaceX a lansat cu succes un automobil Tesla Roadster în spaţiu.

 

O altă companie, numită SpinLaunch, propune o modalitate mai ieftină de a duce obiecte în spaţiu. Startup-ul doreşte să folosească catapulte moderne. Acestea vor avea la bază o centrifugă foarte puternică, cu o viteză de rotaţie de aproape 5.000 de km/h. Forţa centrifugă generată de aceasta ar trebui să fie suficientă pentru a lansa obiecte în spaţiu.

 

În cazul în care aceasta nu este de ajuns, vehiculele cargo vor dispune de rachete care să fie pornite la nevoie.

 

CITEŞTE ŞI: Smartphone-urile noi, plictisitoare? Telefoanele din generaţii mai vechi şi cele resigilate, la mare căutare

 

SpinLaunch a atras recent investiţii în valoare de 30 de milioane de dolari. O lansare cu catapulta ar costa mai puţin de 500.000 de dolari, potrivit companiei.