Cum portezi numere de telefon şi cum verifici din ce reţea este numărul de telefon apelat

11.05.2014
Cum portezi numere de telefon şi cum verifici din ce reţea este numărul de telefon apelat

Disponibilă de ceva timp şi în ţara noastră, opţiunea păstrării vechilor numere de telefon atunci când decizi să-ţi schimbi furnizorul de telefonie a fost primită cu răceală de marii operatori, puşi în situaţia de a pierde mai uşor clienţii vechi. Portarea numerelor de telefon în alte reţele este însă un drept al utilizatorilor, de care aceştia pot beneficia la cerere. Iată care sunt paşii de urmat la portarea numărului de telefon şi cum îţi poţi da seama că suni la numere de telefon ce nu mai sunt în reţeaua pentru care au fost alocate iniţial.

Ghid portare numere de telefon

Când  sunt portate numere de telefon în alte reţele

Utilizatorii serviciilor de telefonie pot porta numere de telefon la cerere, atunci când doresc să renunţe la serviciile unui furnizor alegând o altă reţea.

Care sunt condiţiile

Odată luată decizia de a deveni clientul altui furnizor de telefonie mobilă/fixă, păstrând însă vechiul număr de telefon, trebuie să faci o cerere către aceasta pentru portare. Cererea presupune completarea unui formular cu datele tale personale, la care sunt anexate copii după actul de identitate şi ultima factură emisă de furnizorul donor. Mai departe, toate demersurile pentru portare numere de telefon sunt asigurate de noul tău furnizor.

Sunt eligibile pentru portare numai numere de telefon active în reţeaua furnizorului de la care soliciţi portarea, vechiul contract încheiat cu furnizorul la care renunţi încetând automat în momentul finalizării procesului de portare. De asemenea, este necesar ca ambii operatorii de telefonie să aibă alocate resurse de numerotaţie în acelaşi judeţ.

Trebuie ştiut că simpla transferare a unor numere de telefon către alt operator nu scuteşte utilizatorii de obligaţiile asumate la semnarea contractelor de abonament, aceştia având datoria să achite eventualele facturi restante sau penalităţi impuse de clauze privind rezilierea contractului înainte de termen. Suplimentar, creditul încărcat pe cartele preplătite şi rămas nefolosit nu poate fi transferat, acesta fiind pierdut după finalizarea procesului de portare.

În cazul numerelor de telefonie mobilă, poţi porta inclusiv numere de telefon ce aparţin de cartele preplătite.

Poţi porta atât numere de telefon asociate contractelor cu abonament, cânt şi cele ataşate catelelor SIM prepaid

Cât costă

Costurile serviciului de portabilitate sunt de obicei suportate integral de furnizorul la care vrei să te abonezi, însă aceasta nu este o regulă. Întreabă furnizorul tău despre eventualele costuri.

Cât de repede este activat numărul de telefon în noua reţea

Odată trimisă, cererea de portare  este rezolvată în aproximativ 3 zile lucrătoare. De cele mai multe ori, furnizorul la care vrei să devii abonat îţi va anunţa data exactă şi ora efectuării portării, precum şi ziua în care te poţi prezenta pentru a ridica noua cartelă SIM, dacă aceasta nu ţi-a fost deja înmânată. Trebuie ştiut că respectivele numere de telefon nu vor putea fi contactate în primele 3-4 ore după portare. În unele cazuri, noul tău furnizor îţi poate asigura un număr de telefon provizoriu, prin care să poţi fi contactat până la finalizarea procesului de portare.

Cum îmi pot da seama când apelez numere de telefon portate în alte reţele

Ori de câte ori încerci să apelezi numere de telefon portate în alte reţele vei auzi, după iniţierea apelului, un ton distinctiv care semnalează că numărul de telefon a fost portat. În acel moment ai posibilitatea de a decide dacă doreşti sau nu să renunţi la apelul respectiv.

O cale de a descoperi numere de telefon portate în altă reţele este şi acest test.

Care sunt limitările

Este permisă portarea oricărui număr de telefon, dar numai în cadrul reţelelor de acelaşi timp. Spre exemplu, nu este posibilă portarea unor numere de telefon pentru reţele fixe către reţele de telefonie mobilă şi vice-versa.

Telefoanele mobile blocate în reţeaua operatorului la care renunţi nu vor putea fi utilizate în noua reţea, chiar dacă rămân cu aceleaşi numere de telefon. Ar putea fi util să verici dinainte dacă telefonul tău poate funcţiona în noua reţea, testându-l cu o cartelă SIM împrumutată. Dacă se impune, contactează furnizorul tău pentru a afla cum poate fi realizată decodarea telefonului.

Pentru a evita situaţii neplăcute, trimite cererea de portare numai furnizorului la care vrei să devii abonat, fără a înştiinţa prealabil furnizorul la care vrei să renunţi luând cu tine vechiul număr de telefon.

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult