Este această culoare suficient de urâtă încât să te facă să renunţi la fumat?

Culoarea din imaginea de mai jos, numită Pantone 448C, este considerată cea mai urâtă din lume, potrivit unui sondaj realizat un Australia. Vă veţi întreba de ce ar întreba cineva oamenii care este cea mai urâtă culoare? Guvernele din Australia şi Marea Britanie doresc să o imprime pe pachetele de ţigări în speranţa că acest lucru va ajuta la reducerea numărului fumătorilor. 
 
Sondajul despre care am scris mai sus a fost realizat de GfK pe un eşantion de 1.000 de fumători din Australia, cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani, în 2012. Majoritatea respondenţilor au asociat culoarea Pantone 448C cu murdăria. Aşa că Australia a adoptat-o pentru a fi folosită pe pachetele de ţigări. 
 
 
În mai 2016, Marea Britanie a adoptat legislaţia prin care Pantone 448C va apărea pe aproape 60% din pachetele de ţigări vândute.