Gadgeturi de studenţie: la birou, la drum, la examen şi… la pat

Gadgeturi de studenţie: la birou, la drum, la examen şi… la pat

Peste aproximativ o săptămână începe un nou an
universitar
, pentru unii dintre noi primul. Dacă în liceu
era la modă să avem un telefon ultimul răcnet sau un iPod, acum ar
fi cazul să ne gândim şi la câteva instrumente
utile
, care să ne ajute să trecem mai uşor peste cursuri
şi mai ales peste examene. Dar nici distracţia nu trebuie
neglijată
căci, vorba aceea, dacă nu în studenţie
atunci când?
Iată aşadar o listă cu recomandări, sperăm
noi utile tinerilor studenţi.

Multifuncţionala (imprimantă, scanner,
copiator)

În mod normal, multifuncţionala este folositoare pentru că
te scuteşte de drumul până la centrele de printare /
scanare
. Pe de altă parte, consumabilele
sunt foarte scumpe şi nu prea merită investiţia
, decât
dacă o foloseşti ocazional sau apelezi la kit-uri de reîncărcare şi
cartuşe alternative.

Preţ estimativ: 300 de lei

Laptopul

Să ai un laptop în ziua de azi nu mai este un moft, iar pentru
un student aş spune că reprezintă chiar o
necesitate
. În primul rând, dacă locuieşti în cămin vei
dori să economiseşti cât mai mult spaţiu. Apoi, în desele drumuri
pe care le vei avea (atât legat de facultate cât şi legat de
găsirea unui job part-time), laptopul te va ajuta mai mult
decât un sistem desktop
(excepţie pentru studenţii care au
nevoie de procesare video şi imagine la nivel profesional). Îţi dau
doar un exemplu: realizezi proiecte part-time de acasă, dar nu
doreşti să stai ţintuit în scaun sau poate îi deranjezi pe alţii.
În aceaste situaţii, iei frumos laptopul, te aşezi undeva la iarbă
verde sau la o terasă liniştită şi îţi vezi de treabă relaxat.
Reţelele Wi-Fi sunt tot mai răspândite, iar serviciile de date prin
3G/HSDPA nu mai costă atât de mult ca în trecut.

Preţ estimativ: 1800 de lei

Stick-ul de memorie / HDD-ul portabil

Cred că şi străbunicul, dacă ar mai trăi, şi-ar cumpăra un stick
de memorie pe USB. Nu costă mult, poate fi agăţat
şi purtat ca breloc, iar capacităţile de stocare sunt acum
suficiente chiar şi pentru a transporta filme High Definition.
Atenţie însă la vitezele de transfer care, în cazul stick-urilor
ieftine, sunt destul de mici.

HDD-ul portabil este ceva mai scump, are
dimensiuni mari dacă îl comparăm cu memory stick-ul şi este
sensibil la şocuri. Avantajele sale ţin de viteza de transfer şi de
capacitatea de stocare mare. Aşadar, dacă vrei să transporţi zeci
de filme şi eşti genul de om pentru care fiecare secundă contează,
un HDD extern este de preferat în locul stick-ului.

Preţ estimativ: 120 de lei (memory stick, 16 GB), 220 de lei
(HDD extern, 250 GB).

Accesorii pentru copiat la examene

Nu încurajăm copiatul, dar ştim din proprie experienţă că la
unele examene, oricât de bine pregătiţi am fi, metodele ciudate de
examinare ale unor profesori ne împing la gesturi extreme (bine,
pentru cei mai mulţi foarte naturale, să recunoaştem).

Clasica fiţuică nu mai este demult de actualitate, iar pixul cu
cerneală invizibilă este şi el fumat. În ziua de azi se copiază
folosind telefonul mobil, de obicei în tandem cu
diverse accesorii. Acestea pot fi căşti wireless
minuscule
sau căşti normale cu fir, recomandate mai cu
seamă pletoşilor. Dacă look-ul nu te avantajează, află că există şi
alte gadgeturi care cu greu pot stârni suspiciuni – spre exemplu
ochelarii de vedere cu handsfree care trimit sunetele prin
microvibraţii pe osul mastoid
, aflat în spatele
urechii.

Preţ estimativ: 20 de lei (handsfree normal), 200 de lei
(microcască wireless sau ochelari cu handsfree).

Aparatul de tuns

Aparatul de tuns te scuteşte de cheltuiala cu
frizerul
. În plus, dacă locuieşti în cămin şi îi ajuţi şi
pe colegi să scape de podoaba capilară, îţi poate asigura banii
necesari pentru berea şi şaorma zilnică.

Preţ estimativ : 150 de lei.

Sex counter-ul (numărător sexual)

Studenţia înseamnă de fapt petreceri destrăbălate şi
numeroase aventuri
(câtă vreme nu urmezi vreo facultate
prea tehnică – prietenii ştiu de ce), aşa că un astfel de accesoriu
s-ar putea dovedi util în monitorizarea şi, de ce nu, îmbunătăţirea
performanţelor sexuale.

Păcat că acest model a fost scos din
fabricaţie
, dar cu siguranţă există alternative pe
care cei curioşi le vor descoperi fără probleme.

Preţ: –

Fără să intrăm în detalii, iată şi alte gadgeturi pentru
studenţi
:

  • calculator ştiinţific;
  • desfăcător de vin cu termometru;
  • e-book reader (Amazon Kindle, Sony Reader);
  • bormaşină şi trusă de scule;
  • tuner TV pe USB;
  • cleşte de sertizat.

Dacă am omis ceva, nu vă sfiiţi să ne comunicaţi.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News