În curând vom găsi pe piaţă şi „carne” crescută în laborator, mult mai ieftină decât cea obţinută prin metode tradiţionale

În curând vom găsi pe piaţă şi „carne” crescută în laborator, mult mai ieftină decât cea obţinută prin metode tradiţionale

Eticheta „produs tradiţional” ar putea avea o cu totul altă semnificaţie în viitorul apropiat, respectarea unei reţete şi metode tradiţionale implicând şi folosirea de carne „reală”. Alternativa, mai ieftină, vor fi produsele din carne de laborator „crescută” în cuve speciale folosind un amestec de chimicale în rolul de nutrienţi.

Tehnologia dezvoltată de compania olandeză Monsa Meat promite să deschidă o nouă piaţă de carne, care va concura fermele tradiţionale cu produse similare ca aspect, gust şi textură, obţinute însă la preţuri mult mai mici.

Proiectul finanţat deja cu o sumă de 8.7 milioane dolari vizează acoperirea cererii uriaşe de alimente existentă la nivel global, oferind o modalitate mult mai competitivă pentru realizarea preparatelor din carne.

Având în vedere că primul hamburger creat folosind carne sintetică a fost „testat” încă din anul 2013, este uşor de anticipat că tehnologia se află deja la un stadiu avansat.

Concret, procedeul constă în obţinerea şi multiplicarea unei culturi de celule prelevate de la animale vii, substituind ferma tradiţională cu o serie de cuve în care „carnea” este crescută ca şi produs final, imitând condiţiile existente în organismele vii. Fără furaje şi animale care sunt crescute şi sacrificate, carnea de „cultură” prelevată direct cuva cu nutrienţi esenţiali necesită mai puţine etape de procesare şi poate ajunge pe piaţă mai rapid. În plus, metoda care nu presupune sacrificarea unor animale vii ar putea fi apreciată de criticii fermelor în regim intensiv, îndelung criticate pentru metodele de creştere care nu ţin cont de stresul şi disconfortul la care sunt supuse animalele.

În mod previzibil, reprezentanţii industriei „tradiţionale” de carne încearcă să discrediteze şi chiar să blocheze autorizarea noii metode de obţinere a cărnii. Una dintre căile de atac folosite este încercarea de a interzice promovarea produselor de laborator  folosind termenul „carne”, pe motiv că ar crea confuzie în rândul cumpărătorilor. Alte temeri ţin de valoarea nutritivă şi eventuale riscuri pentru sănătate asociate consumului de carne obţinută prin metode de laborator.

Cert este că introducerea preparatelor din carne de cultură reduce dramatic consumul de apă şi furaje necesare în mod normal unei ferme de animale, cu efecte directe asupra preţului alimentelor şi sustenabilitatea pe termen lung  a unei populaţii umane tot mai numeroasă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult