O femeie care a dat „aere” în timpul unei intervenţii chirurgiucale cu laser a provocat un incendiu în sala de operaţie

O femeie aflată sub anestezie în timpul unei operaţii în zona cervicală a dat „aere” în timp ce se afla sub anstezie. Metanul conţinut de flatulenţă a luat foc de la laser, iar incendiul s-a extins în sala de operaţie.

Incidentul s-a petrecut pe 15 aprilie 2016 în Japonia, dar s-a aflat abia acum de el după ce spitalul în care s-a întâmplat cazul a publicat rezultatele investigaţiei.

Potrivit experţilor care au realizat ancheta, în sala de operaţie nu erau alte materiale inflamabile, iar povestea medicilor, referitoare la flatulenţă, este reală. „Când gazul intestinal al pacientei a ieşit, acesta a luat foc de la radiaţia laserului, iar focul s-a extins”, potrivit raportului. 

Pacienta în vârstă de 30 de ani a suferit arsuri grave pe corp.