Povestea unui om leneş (varianta modernă)

Povestea unui om leneş (varianta modernă)

Băutura preferată a românului este berea, iar activitatea cea
mai de preţ trândăvitul, în toate formele sale: în
pat sau pe canapea la meci, în apropierea grătarului cu mici, în
baldachin cu marea lângă el (dar nu Marea Neagră ci Marea Nevastă
sau, mai bine zis, Nefastă) şi, nu în ultimul rând, în scaunul
directorial din piele sintetică, cumpărat la promoţie din
hypermarket.

Cei aflaţi la curent cu noutăţile, ştiu deja că există
echipamente avansate care pot înlocui orice muşchi sau
neuron
, făcând aproape totul în locul omului. Drept
exemplu, pentru că tot am pomenit de bere, iată un robot ideal care
să-l scutească pe leneşul din poveste de orice efort.

Robotul care îţi aduce berea la nas

Confortul pentru român înseamnă totul. Dacă ar
paraliza complet, dar în compensaţie ar beneficia gratuit de
asistenţă 24 din 24, mâncare, băutură şi de câteva ori pe an
excursii, ar deveni cea mai fericită creatură din Univers.

Cum astfel de servicii costă enorm, românul îşi păzeşte bine
pielea. Are grijă să nu se accidenteze şi face tot posibilul să
evite locurile riscante. Nu se deplasează la serviciu cu
mijloacele de transport în comun pentru că e
periculos – ar putea fi călcat pe picior sau chiar înghiontit. De
asemenea, nici bicicleta nu-i surâde pentru că nu
se simte în siguranţă pe două roţi. Ce să mai spunem de
mersul pe jos: câini, pisici, şobolani, muşte,
ţânţari – dezgustător.

Cu maşina personală consideră că e mult mai
„safe”, chiar dacă aceasta stă să se dezmembreze. În plus, dacă
vrea cu adevărat, poate… să-şi facă un credit pentru ceva mai
bun.

Banca stă întotdeauna cu mâna întinsă şi cu
zâmbetul pe buze, câtă vreme românul nostru demonstrează că este
capabil să-şi plătească ratele. Dacă nu se
califică, există cămătarii – mereu dispuşi la
negocieri şi reeşalonări. Oricum ar fi, o scoate el la capăt şi
reuşeşte să-şi atingă scopul.

Posibilele consecinţe nefaste nu sunt luate în calcul, căci
vorba aia – trăieşte clipa! Iar dacă se întâmplă
ceva neprevăzut şi neplăcut, vede el cum drege situaţia. Doar e
„băiat descurcăreţ”. Aşa a fost de mic, de când fura gumă de
mestecat şi bombonele din magazine, până când a crescut şi a
învăţat să facă tot felul de combinaţii în grup,
cum ar fi să se combine la o cartelă.

Patul care se face singur

În rest, contribuţia lui în societate tinde către
zero
. Realitatea crudă este că românul din poveste se află
undeva la parterul evoluţiei. În anul 2010 încă mai speră
la pomana divină
, singura diferenţiere faţă de
mentalitatea de acum o sută de ani fiind aceea că acum nu e singura
pomană pe care o aşteaptă: a apărut între timp şi pomana
electorală
.

Ar mai fi de menţionat şi jocurile de noroc
care în orice clipă îi pot schimba destinul. Din păcate, nu prea le
nimereşte pe „cele şase norocoase”. În schimb, se bucură că
îşi scoate banii de ţigări pariind la fotbal. Aici
excelează cu adevărat: cunoaşte jucătorii, cunoaşte antrenorii, ba
chiar a avut ocazia să dea mâna cu patronul. Nu o fi el Bill
Clinton sau George Bush ca să aibă un pretext că nu s-a mai spălat
pe mâini de o lună, dar e şi asta o realizare.

În concluzie, lenea-i cucoană mare. Bine că această
poveste nu se referă la toţi românii, ci doar la cei trândavi, atât
fizic cât şi intelectual
.