Gala Festivalului Primăverii 2026: tradiție, tehnologie și roboți care au cucerit scena – VIDEO

Gala Festivalului Primăverii 2026: tradiție, tehnologie și roboți care au cucerit scena - VIDEO
Foto - ChinaDaily.com.cn

Gala Festivalului Primăverii 2026, un eveniment care a confirmat încă o dată amploarea și forța culturală a acestei sărbători, a avut o ediție specială în acest an, scrie ChinaDaily. Spectacolul a reunit muzică, dans și momente artistice de o mare diversitate, fiind urmărit de un public impresionant. Însă cel mai spectaculos moment a fost acela în care scena a fost cucerită de roboți.

Aproape 4.000 de organizații media din străinătate au transmis gala, cu o creștere semnificativă față de anul anterior. Până la miezul nopții, numărul telespectatorilor ajunsese la 677 de milioane pe diferite platforme, iar vizualizările din mediul online au atins cifra record de 13,5 miliarde.

Dimensiunea internațională a galei a fost subliniată de prezența unor artiști consacrați. La eveniment au fost prezenți John Legend, artista franceză Hélène Rollès și trupa irlandeză Westlife. În Yiwu, una dintre locațiile secundare ale spectacolului, publicul a fost martor la un duet simbolic între Jackie Chan și Lionel Richie.

Dar asta nu e tot.

Roboți umanoizi – vedetele serii

Dacă tradiția a oferit profunzime, tehnologia a adus surpriza. În mai multe momente ale serii, pe scenă și-au făcut apariția roboți umanoizi, integrați în coregrafii și secvențe artistice. Nu a fost vorba doar despre un efect spectaculos, ci despre o demonstrație clară a progresului tehnologic.

VIDEO

Roboții au executat mișcări precise, sincronizate cu dansatorii și muzica, ilustrând nivelul avansat la care a ajuns robotica modernă. Eleganța gesturilor, coordonarea impecabilă și interacțiunea fluidă cu artiștii umani au oferit publicului o imagine convingătoare a viitorului spectacolelor hibride, în care tradiția și inovația pot conviețui firesc.

Prezența lor a simbolizat nu doar progresul tehnologic al Chinei, ci și dorința de a integra inovația în viața culturală, fără a diminua valorile moștenite, conform publicației. Roboții nu au eclipsat artiștii, ci au completat atmosfera, sugerând o colaborare între om și mașină, între trecut și viitor, mai scrie aceasta.

Însă, este clar că roboții au fost vedele acestei seri. Aici poate fi văzută evoluția roboților față de anul 2025.

Gala din 2026 a fost mai mult decât un simplu spectacol. Prezența memorabilă a roboțiilor umanoizi arată, spune publicația, că tradiția nu este statică, ci capabilă să evolueze și să îmbrățișeze viitorul. Însă acești roboți dau mult de gândit.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Răzvan Crăciun
Răzvan Crăciun
Cu o experiență de aproape 30 de ani în presă, în luna mai 2025 am ajuns din nou în domeniul care m-a pasionat de la început - IT. Cea mai lungă perioadă (mai mult de 15 ani) am petrecut-o la agenția de presă Mediafax, unde am trecut prin piața de capital și IT. Am publicat și în Ziarul ... citește mai mult