Cadavrul unui bărbat dat dispărut în 1997, descoperit cu ajutorul Google Maps

16.09.2019
Cadavrul unui bărbat dat dispărut în 1997, descoperit cu ajutorul Google Maps

Google Maps a schimbat total modul în care navigăm prin oraşe, fiind o unealtă bună atât pentru cei care locuiesc de mult într-un oraş, pentru a evita traficul sau pentru a găsi repede o adresă, cât şi pentru turişti, care doar vizitează. În timp, Google a adăugat multe capabilităţi serviciului său de hărţi, iar modul de afişare prin satelit este probabil una dintre cele mai spectaculoase, putând vedea de sus fotografii reale cu întreaga planetă. Această funcţionalitate a dus însă la descoperirea unei maşini într-un lac, la bordul căreia se afla un bărbat dispărut în urmă cu 22 de ani.

William Moldt, rezident al statului Florida, SUA, a dispărut în noiembrie 1997 fără nicio urmă. Ultimul său semn către apropiaţi a avut loc într-o seară, când acesta a telefonat acasă la prietena lui că se întoarce de la un club. Acesta nu era cunoscut pentru consum excesiv de alcool, însă este posibil ca în acea seară să fi exagerat. Cândva pe drumul spre casă, acesta a intrat cu maşina într-un lac din Wellington, Florida, unde a decedat cel mai probabil înecat.

Maşina şi cadavrul lui Moldt au stat în acest lac timp de 22 de ani, până când Barry Fay, cel care locuieşte astăzi în casa de lângă acel lac, a anunţat autorităţile că există o maşină pe fundul apei. Acesta la rândul său a fost informat de către un vecin, care s-a întâmplat să se uite pe Google Maps de curând şi a observat o maşină în lacul din cartier. De altfel Fay nu a crezut iniţial descoperirile de pe Google Maps şi a cerut ajutorul unui prieten care deţinea o dronă pentru a fotografia zona. Toate fotografiile au confirmat prezenţa maşinii lui Moldt pe fundul lacului.

În maşină a fost descoperit scheletul lui William Moldt, care a fost confirmat în mod oficial:

„La sosirea autorităţilor s-a confirmat prezenţa unui autovehicul în lac. Exteriorul maşinii era foarte calcefiat, dovadă a timpului îndelungat în care a stat în apă. După ce am extras vehiculul din apă, rămăşiţele au fost găsite înăuntru. Pe 10 septembrie, 2019, rămăşiţele au fost identificate drept cadavrul lui Willam Moldt, care a fost dat dispărut pe 8 noiembrie 1997”, a delcarat oficial printr-un comunicat de presă Biroul Şerifului din Palm Beach.

Se pare că maşina din apă era vizibilă pe Google Maps încă din 2007, când Google a îmbunătăţit rezoluţia fotografiilor din satelit.

Această descoperire nu este însă unică, deşi modul în care a fost descoperită, cu ajutorul Google Maps, este inedit. În urmă cu doi ani, în 2017, tot în Florida, au fost descoperite şase maşini într-o singură zi în canalul Boca Rio. Autorităţile au scăzut nivelul apei, pentru a se pregăti de uragan, iar maşinile au fost astfel mai uşor de depistat. Într-una dintre maşini au fost descoperite rămăşiţele unei femei de 47 de ani, care dispăruse fără urmă cu un an înainte.

 

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult