Facebook, obligat să plătească 550 milioane de dolari despăgubiri într-un proces colectiv, acuzând folosirea sistemelor de recunoaştere facială încă din anul 2011

31.01.2020
Facebook, obligat să plătească 550 milioane de dolari despăgubiri într-un proces colectiv, acuzând folosirea sistemelor de recunoaştere facială încă din anul 2011

Venind ca o avanpremieră pentru o amendă eventual şi mai mare, stabilită în urma unor anchetele similare derulate de autorităţile europene, un proces soluţionat la un tribunal din statul american Illinois obligă administratorii Facebook la plata unor despăgubiri în cuantum de 500 milioane dolari, pentru folosirea abuzivă a tehnologiilor de recunoaştere facială, fără consimţământul utilizatorilor, începând cu anul 2011.

Vestea apare după ce Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite a declinat solicitarea de audienţă în acest caz, lăsând plata despăgubirilor solicitate ca ultimă soluţie pentru administratorii Facebook.

Demarată în anul 2015, acţiunea în justiţie a fost promovată la statutul de proces colectiv în anul 2018, ignorând declaraţiile publice în care reprezentanţii Facebook demontau validitatea acuzaţiilor. Doi ani mai târziu, compania declară pentru BBC „Am decis să urmărim o soluţionare, întrucât este în interesul comunităţii noastre şi al acţionarilor noştri să depăşim această problemă”.

La baza acuzaţiilor se află practica Facebook prin care, începând cu anul 2011, reţeaua de socializare a început să eticheteze chipurile utilizatorilor în mod automat, fără a cere acordul sau a-i avertiza pe aceştia de noile mijloace folosite pentru stabilirea identităţii. Între timp, Facebook şi-a ajustat abordarea oferind utilizatorilor nemulţumiţi posibilitatea de a opta pentru blocarea tehnologiilor de recunoaştere facială, compania afirmându-şi cu această ocazie interesul sporit faţă de protejarea intimităţii utilizatorilor.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult