Google Drive oferă opţiuni noi pentru stocarea şi sincronizarea aplicaţiilor Android

Autor: Dorian Prodan 05.04.2013
Google Drive oferă opţiuni noi pentru stocarea şi sincronizarea aplicaţiilor Android

Unul dintre avantajele serviciului online de stocare iCloud de la Apple este posibilitatea oferită dezvoltatorilor de aplicaţii să folosească  spaţiul disponibil ca un mediu sigur pentru backup şi sincronizarea datelor şi a setărilor. Oferta Google a fost una inferioară până în acest moment, opţiunile oferite dezvoltatorilor fiind limitate şi disparate, însă compania a anunţat lansarea unor opţiuni noi care fac din Drive un serviciu mult mai puternic.

Până acum, dezvoltatorii de aplicaţii Android avea două opţiuni. Prima este BackupManager, care permite salvarea unei cantităţi reduse de date şi a setărilor, dar nu oferă şi sincronizarea între terminale  şi accesarea la cerere. Cea de-a doua opţiune este chiar serviciul de stocare Google Drive, însă acesta permitea doar salvarea simplă a datelor, acestea fiind vizibile şi uşor de şters la fel ca orice alt fişier personal stocat acolo.

Google a anunţat ieri îmbogăţirea seturilor de opţiuni Google Drive API cu posibilitatea utilizării spaţiului de stocare al utilizatorului pentru crearea unor directoare cu caracter special, care nu vor fi direct accesibile în mod direct. Astfel, Google Drive va oferi programatorilor posibilitatea utilizării unui spaţiu generos şi sigur de stocare care va putea fi folosit pentru backup sau sincronizare.

Cea de-a doua îmbunătăţire anunţată ieri este suportul pentru câmpurile descriptive metadata. Până acum, aplicaţiile care foloseau Google Drive ca mediu de backup nu putea identifica resursele stocate decât pe baza numelor fişierelor, însă etichetele descriptive nou introduse oferă opţiuni superioare de căutare, indexare şi comparare, necesare pentru sincronizarea datelor între mai multe terminale sau servicii. În plus, programatorii vor putea chiar deschide stocarea protejată pentru alte aplicaţii, oferind astfel un plus de flexibilitate pentru managementul datelor personale, ceea ce rivalul iCloud nu permite.

Pentru utilizatori, aceste modificări se vor reflecta în timp în aplicaţii care vor oferi opţiuni mult mai bune de sincronizare şi backup, eliminând astfel necesitatea refacerii unor setări în cazul reinstalării aplicaţiilor pe terminalele noi.

Tags: