Google ne invită la o croazieră pe Dunăre, cu Google Street View

31.03.2015
Google ne invită la o croazieră pe Dunăre, cu Google Street View

Google a extins acoperirea serviciului Street View pe cursul fluviului Dunărea, străbătând nu mai puţin de şase ţări şi trei capitale europene, cetăţi, defilee şi alte peisaje impresionante. Pot fi explorate astfel două treimi din cursul Dunării, de la graniţa Slovaciei cu Austria şi până la Cernavodă, în România.

Imaginile obţinute în vara anului 2014 urmează cel mai reprezentativ curs de apă al Europei pe măsură ce acesta străbate Slovacia, Croaţia, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi România.

„Fotografierea cursului Dunării reprezintă unul dintre dintre cele mai ample proiecte speciale derulate de Google Street View. Este prima dată când Google a realizat o colecţie de imagini care se întinde pe şase ţări. Oricine poate porni într-o croazieră pe Dunăre şi să descopere locuri memorabile precum Bratislava, Palatul Parlamentului din Budapesta, Belgrad sau Cazanele Dunării”, a declarat Dan Bulucea, country manager Google România.

Google ne invită la o croazieră pe Dunăre, cu Google Street View

Câteva locuri impresionante de pe cursul Dunării din România care pot fi explorate în Google Maps:

Fotografiile au fost obţinute cu ajutorul dispozitivului trekker montat pe nava de pasageri „Treasures”, care realizează croaziere pe Dunăre.

Trekker este creat pentru a realiza fotografii panoramice la 360 grade, cu ajutorul a 15 lentile montate în varful unui catarg, fiecare dintre ele îndreptată într-o altă direcţie. Colecţiile de imagini astfel obţinute sunt publicate pe Street View, disponibil in cadrul serviciului Google Maps.

În prezent, lista destinaţiilor turistice care pot fi vizitate cu Google Stree View include numeroase obiective din patrimoniul mondial, precum Marele Canion, Taj Mahal, Muntele Fuji, Insulele Galapagos sau Veneţia. Alături de Dunăre, utilizatorii pot călători în Street View pe alte două importante fluvii ale lumii: Amazonul şi Tamisa

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult