Google+ versus Facebook, prima înfruntare

Google+ versus Facebook, prima înfruntare

Google+ s-a lansat la sfârşitul lui iunie şi, în doar două
săptămâni, a reuşit să adune
peste 10 milioane de utilizatori
– o cifră record pe
care nicio altă reţea de socializare nu a reuşit să o atingă până
în prezent. Practic,
Google+
este produsul online cu cea mai rapidă
creştere din istorie, asta în condiţiile în care accesul se face
încă pe bază de invitaţie.

UPDATE: După trei
săptămâni, Google+ a depăşit numărul de 20 de milioane de
utilizatori
. Cei mai mulţi sunt în Statele Unite (5
milioane) şi în India (2,8 milioane).

Google+ versus Facebook

Ne aducem aminte că
Facebook
a stat multă vreme în penumbră până când a
reuşit să accelereze şi să ajungă la cei 750 de milioane de
utilizatori de astăzi. Din 2005 (momentul în care a trecut la
stadiul de site de cămin la site serios, consemnat la adresa
facebook.com) şi până în 2008 a crescut cu greu la 100 de milioane,
abia apoi a urmat marele „boom”. Iată mai jos un tabel care arată
evoluţia Facebook din 2008 şi până azi.

Evoluţie Facebook

Chiar dacă „armatele” sunt incomparabile ca număr, lupta cot la
cot reprezintă doar o chestiune de timp. E greu să spunem exact cât
va dura (unii zic doi-trei ani, alţii mai mult), dar afirmaţia cum
Google+ va ameninţa supremaţia Facebook în
aproximativ trei ani poate fi susţinută din cel puţin două puncte
de vedere:

1. Google deţine resursele
necesare
: este practic cea mai importantă companie din
online (nu degeaba i se spune „gigantul din online”), are banii şi
se poate folosi de celelalte servicii (cel mai important fiind
motorul de căutare, dar şi GMail) pentru a aduce utilizatori în
reţea.

2. Oamenii, oricât de atractiv
ar fi produsul utilizat, vor la un moment dat altceva şi nu
ezită să migreze către acel ceva
dacă sunt încântaţi de
cum arată şi cum funcţionează. Dar în momentul în care cineva se
decide să migreze către alt serviciu, cifrele nu se schimbă foarte
mult, iar unul dintre motive este acela că respectivul individ, în
marea majoritate a cazurilor, nu-şi va şterge contul de pe vechiul
site ci va deveni un utilizator ocazional sau inactiv. De aceea
este important să se ţină cont de statistica referitoare la
utilizatorii activi
. Personal, am o mulţime de conturi pe
diverse site-uri de socializare, dar de multe dintre ele am şi
uitat. Sunt convins că mulţi dintre voi puteţi confirma această
situaţie.

Pe lângă cifre, am mai constituit o listă pro şi
contra
(de atuuri şi puncte slabe) ce caracterizează în
momentul de faţă aceste două reţele de socializare. Lista poate fi
extinsă cu contribuţia fiecărui utilizator – păreri, aşteptări,
idei de dezvoltare ş.a.m.d.

Avantaje Facebook

  • Aici ai cei mai mulţi prieteni, colegi, cunoscuţi şi
    necunoscuţi – deci dacă te decizi să pleci pe G+ trebuie să o iei
    de la zero.
  • Eşti familiarizat cu interfaţa.
  • Profilul poate fi completat cu o mulţime de informaţii, în
    vreme ce pe Google+ ai puţine câmpuri la dispoziţie.
  • Ai o mulţime de jocuri în reţea (ce-i drept majoritatea îţi
    mănâncă timpul degeaba iar uneori şi banii – vezi Farmville).
  • Majoritatea producătorilor de aplicaţii mobile au implementat
    opţiunea de sharing pe Facebook.
  • Butonul de Like spune mai multe decât corespondentul de pe G+
    („+1”).

Avantaje Facebook

Avantaje Google+

  • Modulul „Circles” îţi permite extrem de facil să-ţi
    construieşti grupurile de socializare şi să vezi exact la cine
    ajunge postarea ta. Pe Facebook uiţi uneori de setările de la
    privacy, iar mesajul tău poate fi văzut de cine nu trebuie.
  • Pe Google+ nu eşti bombardat cu tot felul de aplicaţii spam /
    inutile / malware.
  • Posibilitatea de a edita textul postat.
  • Interfaţă modernă, dezvoltată în HTML5.
  • Aplicaţie de video-chat bine pusă la punct şi galerie foto
    superioară celei de pe Facebook.
  • Butonul „+1” nu are doar o relevanţă pentru utilizatori, ci şi
    pentru motorul de căutare.

Google

Situaţia, luată punctual, este echilibrată (6 – 6). Ca
importanţă însă, atuurile G+ sunt mai grele. Rămâne de văzut cum se
va dezvolta Google+ şi cum va răspunde Facebook. Aşteptăm
cu interes părerile voastre, mai ales dacă folosiţi ambele reţele
de socializare
.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News