RCS & RDS vor introduce cele mai rapide conexiuni prin cablu la Internet

RCS & RDS vor introduce cele mai rapide conexiuni prin cablu la Internet

Cel mai mare furnizor de Internet din România, compania RCS & RDS, va introduce în curând cele mai rapide conexiuni de date de pe piaţă. Ele vor fi disponibile în luna noiembrie pentru clienţii persoane fizice în peste 150 de localităţi. Vitezele de mai jos au fost posibile datorită extinderii reţelelor de fibră optică. Viitorul abonament Digi Net Fiberlink 500 va permite o viteză de download de până la 500 Mbps şi va avea un cost lunar de 49 lei. Abonamentul Digi Net Fiberlink 1000 va oferi o viteză de download de până la 1000 Mbps şi va costa 59 lei, TVA-ul fiind inclus.

Abonamente noi de la RCS & RDS în luna noiembrie

Abonamentele vor fi disponibile în mod special în zonele urbane, însă de ele vor putea şi unuii clienţi de la periferia oraşelor mari sau din localităţile învecinate. Cei interesaţi vor trebui să aibă în dotare un router destul de performant, capabil să suporte viteze de 1 Gbps. Altfel, utilizatorii vor fi nevoiţi să se limiteze la abonamentul actual Fiberlink 100.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News