Tutorial – cum editezi direct pozele de pe Facebook

Tutorial - cum editezi direct pozele de pe Facebook

Dacă vă număraţi printre utilizatorii ocazionali ai aplicaţiilor de editare foto, avem o sugestie. Decât să daţi o căruţă de bani pe Photoshop (sau să cautaţi activatoare şi key generators) doar pentru a elimina efectul de ochi roşii şi de a face un crop, încercaţi cea mai nouă soluţie de la Aviary: o aplicaţie de editare foto pe Facebook, cu o mulţime de opţiuni pe care le puteţi aplica direct pe fotografiile pe care le-aţi încărcat deja în reţeaua socială.

Avantaje

  • Nu ocupă spaţiu pe harddisk;
  • Oferă o mulţime de instrumente de editare predefinite, la mintea cocoşului;
  • Editarea şi publicarea se face direct pe Facebook, aşa încât nu mai e nevoie să parcurgi paşi suplimentari pentru încărcarea imaginilor modificate;
  • Nu costă nimic.

Pentru a utiliza aplicaţia de editare de la Aviary, accesează acest link sau tastează în căsuţa de „Search” de pe Facebook „Aviary Image Editor„. Instalarea se face la fel ca în cazul oricărei aplicaţii Facebook, după ce luaţi la cunoştinţă ce informaţii personale vor fi accesate de respectivul program.

Aplicaţia este structurată simplu, cu o fereastră principală generoasă în care sunt afişate sub formă de thumb-uri cele mai recente fotografii publicate de voi pe Facebook. Aveţi posibilitatea să alegeţi şi un album sau pozele de pe Wall.

Selectarea unei imagini vă duce direct în modul de editare, cu bara de instrumente aferentă (vezi imaginea de mai jos). Aviary vă pune la dispoziţie o mulţime de opţiuni predefinite, de la efecte simple, crop şi eliminare ochi roşii, până la adăugarea de obiecte de amuzament (ochelari, şapcă, mustaţă, pipă etc.), astfel:

  • Enhance (autoajustarea balansului de alb şi a culorilor);
  • Efecte speciale (sepia, vivid, indigo ş.a.m.d.);
  • Stickers (obiecte şi accesorii);
  • Orientare imagine (rotire, poziţionare în oglindă);
  • Crop (decupare);
  • Ajustare luminozitate şi contrast;
  • Ajustare saturaţie şi claritate (sharpness);
  • Creion pentru desen şi text box pentru adăugare de mesaje;
  • Eliminare ochi roşii, albire dinţi şi machiaj cu fond de ten.

Cu atâtea opţiuni la îndemână, toate structurate pe înţelesul oricui, Aviary Image Editor reprezintă o alegere excelentă pentru oricine doreşte să editeze imagini rapid şi fără complicaţii legate de utilizare şi / sau licenţiere.

După ce aţi terminat de editat, faceţi click pe butonul „Save” şi poza se va salva automat într-un album nou, denumit „Aviary Image Editor Photos”. Ulterior, celelalte imagini se vor adăuga în cadrul aceluiaşi album, nu se va mai crea altul nou.

Cei care doresc alte programe gratuite de modificat poze, pot încerca Paint.Net.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News