Un politician olandez riscă 3 ani de închisoare pentru că a „furat” fotografii nud de la mai multe femei şi vedete

04.12.2019
Un politician olandez riscă 3 ani de închisoare pentru că a „furat” fotografii nud de la mai multe femei şi vedete

Un politician olandez, Mitchel van der K., membru al partidului VVD, riscă trei ani de închisoare pentru hacking. Acesta a spart conturile personale a mai multor femei din Olanda folosind baze de date cu informaţii personale „scăpate” pe internet. Van der K. a intrat însă în atenţia autorităţilor după ce a publicat pe internet o înregistrare explicită cu Laura Ponticorvo, o vedetă locală de pe YouTube.

Se pare că Mitchel van der K. a activat în grupuri care se ocupau cu spargerea de conturi de iCloud şi copierea fotografiilor explicite încă din 2015, de când a început „mişcarea” The Fappening, când multe fotografii şi clipuri video cu vedete au fost lansate pe internet. În urma lansării clipului cu Laura Ponticorvo din 2017, autorităţile au început să investigheze şi au ajuns rapid pe urmele lui.

La momentul respectiv, poliţia i-a confiscat echipamentele electronice şi a găsit stocate mai multe fotografii şi clipuri video cu femei, multe dintre ele fiind chiar cunoştinţe personale ale lui van der K. Acesta şi-a recunoscut vina şi nu a încercat să nege, însă a dat vina pe alţi hackeri, care l-ar fi obligat să spargă acele conturi, ameninţând că vor lansa informaţii private despre el dacă nu o face. Totuşi, prezenţa fotografiilor cu persoane cunoscute lui au făcut această apărare să nu pară tocmai uşor de crezut.

Se zvoneşte, deşi nu a fost confirmat de către poliţie, că au fost găsite inclusiv fotografii cu nepoata sa minoră pe computer. Având în vedere că nu au fost făcute acuzaţii de pornografie infantilă, există posibilitatea ca acestea să fi fost doar zvonuri.

Mitchel van der K., acum fost membru al consiliului local şi fost membru al partidului VVD, aşteaptă o sentinţă, care va fi dată pe 24 decembrie. Procurorii cer 3 ani de închisoare, însă este posibil ca pedeapsa să fie mai scurtă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult