Un site popular pentru adulţi va şterge toate clipurile care mimează un act sexual non-consensual

08.06.2016
Un site popular pentru adulţi va şterge toate clipurile care mimează un act sexual non-consensual
Controversa iscată de condamnarea la şase luni de închisoare a lui Brock Turner, un student acuzat de agresiune sexuală asupra unei femei de 22 de ani care era inconştientă, sub influenţa alcoolului, ar putea schimba industria filmelor pentru adulţi pentru totdeauna. Site-ul cu conţinut pornografic XHamster.com, unul dintre cele mai populare din lume, a anunţat că  va şterge toate clipurile video care includ scene de sex care mimează violul sau un contact intim non-consensual. 
 
Regula instituită de site se numeşte „Regula Brock Turner”, potrivit purtătorului de cuvânt al site-ului, Alex Hawkins. El a adăugat că toate clipurile încărcate vor fi analizate de un angajat al companiei, iar utilizatorii care vor încălca regula vor fi eliminaţi de pe site. 
 
Vor fi interzise de asemenea şi orice cuvinte-cheie care au legătură cu sexul non-consensual, precum „forced sex” sau „rape”. Compania care deţien XHamster îşi asumă faptul că pierde o parte dintre utilizatori şi că, prin noile reguli legate de cuvintele-cheie, nu va mai apărea în rezultatele motoarelor de căutare pentru aceste căutări. 
 
 
XHamester este cunoscut pentru deciziile cu caracter social pe care le ia. În aprilie, site-ul a blocat accesul locuitorilor din Carolina de Nord la clipurile sale, după ce statul american a adoptat o lege controversată care vizează comunitatea LGBT. Actul normativ stipulează, printre altele, că transsexualii trebuie să folosească toaletele publice în funcţie de sexul pe care îl au în certificatul de naştere. Astfel, un bărbat care a făcut schimbare de sex trebuie să meargă în continuare la toaleta pentru bărbaţi. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult