Gaming-ul, bun sau rău pentru copii? Cele mai recente studii

Se joacă pe computer sau consolă şi au între 8 şi 18 ani? Unul din zece dintre ei e dependent şi prezintă semne de tulburare psihică potrivit celui mai recent studiu desfăşurat în SUA. Însă dacă dăm filmul înapoi - pe la începutul acestui an - şi ne mutăm pe bătrânul nostru continent, aflăm că UE îi vede frumoşi şi superinteligenţi pe copii pasionaţi de videogaming, inclusiv violent.

Ştirea negativă

Luna aceasta, nişte cercetători de la National Institute on Media and the Family şi Universitatea de Stat din Iowa (Statele Unite) au folosit drept cobai pentru studiul lor 1.178 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani. Au descoperit că unul din zece este afectat negativ în privinţa relaţiilor cu părinţii/prietenii şi a atenţiei acordate lecţiilor la şcoală ori temelor pentru acasă. Unii dintre ei au simptome caracteristice dependenţilor de jocuri de noroc: îi mint pe cei din mediul familial, joacă ca să uite de anumite probleme, n-au stare ori devin iritaţi când încetează joaca, unii sunt tentaţi să fure pentru a-şi susţine financiar hobby-ul. Dependenţii s-au jucat de două ori mai mult decât gamerii 'banali', în medie 24 de ore pe săptămână.

Cercetătorii spun că la puştii avizi după videogaming au identificat şase dintre cele 11 simptome ale "bolnavilor" după jocurile de noroc aflate pe 'lista problemelor cu capul' ale Asociaţiei Americane de Psihiatrie. În prezent comunitatea medicală nu consideră dependenţa de jocuri video drept tulburare psihică, dar n-ar fi exlus dacă se mai adună două-trei studii asemănătoare.

UE e pozitivă

Dintr-un raport al comitetului parlamentar UE pentru politici de piaţă şi protecţie a consumatorului,‭ ‬publicat în februarie 2009, reiese că‭ "‬jocurile video sunt bune pentru copii,‭ ‬le sporeşte creativitatea şi spiritul de echipă, stimulează învăţarea de lucruri noi şi gândirea strategică‭"‬.‭ Specialiştii‬ n-au adunat dovezi clare care să sprijine măcar teoria că jocurile violente ar avea efect negativ asupra copiilor. Se menţioneză şi‭ faptul că statistic, vârsta medie a gamerului european este de 33 de ani.

Veniturile totale din jocurile video pe Uniunea Europeană au depăşit anul trecut‭ ‬7‭ ‬miliarde de euro,‭ ‬potrivit raportului.‭ ‬Iar un studiu de piaţă din‭ ‬2007,‭ ‬arăta că vânzările de jocuri video din Marea Britanie au depăşit în anul respectiv celelalte produse de enternainment similare‭ (‬muzică,‭ ‬filme‭)‬.

UE recunoaşte că nu toate jocurile sunt bune pentru copii‭ ‬-‭ ‬la fel cum nici unele cărţi ori filme, adresate adulţilor,‭ ‬iar unele dintre ele pot stimula comportamente violente în anumite condiţii.
Deşi raportul nu include recomandări clare de legiferare europeană privind jocurile periculoase,‭ ‬face totuşi apel la adoptarea unui sistem de rating pentru jocuri,‭ ‬în funcţie de conţinut,‭ ‬de către toate cele‭ ‬27‭ ‬de ţări membre. Sistemul de rating numit PEGI (Pan European Game Information) există, fiind dezvoltat în‭ ‬2003.

Gaming

Pro, din motive de experienţă familială

Decembrie 2008, Marea Britanie. Tom Watson, oficial de rang înalt al parlamentului, afirmă că jocurile video sunt bune pentru copii - fie şi cele violente, constituindu-se uneori în lecţii importante pentru aceştia. În plus consideră că e mai bine ca cei mici să se joace pe computer sau consolă decât să stea cu ochii în televizor, unde deseori se prezintă ştiri violente sau programe fără sens. Watson spune că preferă mai degrabă să-şi vadă copilul activ - jucâdu-se pe Wii-ul său decât pasiv - uitându-se la TV. "Majoritatea jocurilor sunt educative.

Te ajută să-ţi pui creierul la treabă, să te concentrezi, să te întreci - în urmă cu 500 de ani un asemenea mediu stimulativ ar fi fost considerat artă". Ca să-şi argumenteze părerile, oficialul britanic oferă câteva exemple personale: fiul său de trei ani a învăţat să numere graţie unui joc, iar un prieten al piticului, de 8 ani, a învăţat prin intermediul personajului său din Runescape cum se face bronzul, combinând cupru cu staniu.

Pro, pe motiv de criză financiară

În contextul apariţiei crizei financiare, prin octombrie anul trecut, un alt oficial britanic s-a apucat să apere industria de jocuri video, într-un interviu pentru The Guardian. Este vorba despre parlamentarul Don Foster care deşi nu prea a manevrat mausul decât rareori în interes de gaming, este membru al comisiei ce se ocupă cu analiza industriei de profil din Regatul Unit. "Nu prea mă joc; nu fac parte din aceea generaţie. Dar datorită serviciului meu am fost nevoit să studiez această industrie. Majoritatea colegilor parlamentari sunt mereu dornici să critice jocurile noi, dar ei nu cunosc detaliile acestei afaceri. Puţină lume în ţara asta realizează importanţa ei pentru economia UK".

Contra: oficial FCC dă vina pe jocuri

Back to USA. În decembrie 2008, Deborah Taylor Tate - membru al Comisiei Americane de Comunicaţii (FCC) aruncă cu noroi în industria de entertainment, cu accent pe Internet şi jocuri ca World of Warcraft, considerând că sunt periculoase pentru studenţi şi unul dintre motivele principale pentru care aceştia renunţă la studiile liceale. În creieraşul dânsei "odată cu explozia de resurse educaţionale disponibile online, s-ar putea crede că părinţii ar trebui să fie 100% satisfăcuţi de rolul Internetului în modelarea copiilor. Dar, studiile arată opusul: într-un sondaj de pe la finele lui 2006 59% dintre părinţii intervievaţi cred că Internetul a avut are o influenţă poyitivă asupra copiiilor, în scădere de la 67% în 2004. Poate v-ar alarma să aflaţi că printre motivele principale pentru care studenţii se lasă de liceu în SUA este dependenţa de gaming online, cu jocuri precum World of Warcraft".

Postal 2

Top jocuri violente

În martie 2009 PCAdvisor.co.uk publică un top 15 al celor mai violente jocuri dintotdeauna. Din care lipseşte Postal 2 - pentru cunoscători. Cu tot cu review-uri, clasamentul este disponibil aici. Nu am găsit un top consistent al jocurilor moi, educative, pozitive, dar mă voi revanşa într-un alt articol tematic.

  • 15. Night Trap
  • 14. Smash TV
  • 13. Doom
  • 12. Grand Theft Auto
  • 11. Manhunt
  • 10. Condemned 2: Bloodshot
  • 9. God of War series
  • 8. Soldier of Fortune
  • 7. Mortal Kombat
  • 6. Gears of War
  • 5. Fallout (series
  • 4. MadWorld
  • 3. Silent Hill
  • 2. Resident Evil
  • 1. Dead Space