Acer la IFA 2019: laptop de gaming cu ecran 300 Hz, noi computere profesionale ConceptD, proiectoare şi monitoare

04.09.2019
Acer la IFA 2019: laptop de gaming cu ecran 300 Hz, noi computere profesionale ConceptD, proiectoare şi monitoare

Acer a prezentat astăzi în cadrul evenimentului Next@Acer organizat cu ocazia târgului de tehnologie IFA 2019 din Berlin multe produse noi, atât pentru gameri, cât şi pentru profesioniştii din domeniul creativ, dar şi pentru cei care au nevoie de computere portabile pentru lucru. Nu în ultimul rând, compania a prezentat şi o gamă nouă de proiectoare.

Gaming

Acer Predator Triton 500

Cel mai impresionant produs pe care compania l-a prezentat în cadrul acestui eveniment a fost de departe laptop-ul Triton 500 din gama de gaming Predator. Acesta este echipat cu un monitor cu frecvenţă de 300 Hz, integrat într-un corp metalic care cântăreşte în total doar 2,1 kg cu grosime de 6,3 mm.

Monitorul de 300 Hz nu este standard pe toate modelele Triton 500, fiind mai degrabă opţiunea de top. Acesta oferă o rezoluţie Full HD şi o diagonală de 15,6”. Rama din jurul display-ului este foarte subţire, acesta ocupând 81% din suprafaţa frontală a computerului. La baza sistemului stă un procesor Intel Core i7 de generaţia a noua, alăturată cipurilor grafice NVIDIA de ultimă generaţie.

În comparaţie, cele mai performante display-uri de PC din prezent afişează imagini la 240 Hz.

Acer Predator Triton 300

Triton 300 este cel mai nou membru al familiei „Triton” din gama de produse Predator. Acesta cântăreşte 2,3 kg şi beneficiază de un şasiu din aluminiu suţire. Ecranul de 15,6” foloseşte un panou IPS Full HD de 144 Hz cu timp de răspuns de 3ms în modul overdrive, ceva ce gamerii cu siguranţă vor aprecia.

Noul model va avea o configuraţie bazată pe procesoare Intel Core i7 din generaţia a 9-a, cip grafic NVIDIA GeForce GTX 1650, 16 GB DDR4 2666 MHz (cu opţiune pentru variantă de 32 GB) şi până la două unităţi SSD NVMe de 1 TB care pot fi configurate în RAID0. Pentru conectivitate , Acer a ales un Wi-Fi 6 AX 1650 de la Killer, alături de un port de reţea Ethernet de la acelaşi producător. Sistemul de sunet foloseşte tehnologie Waves NX, iar tastatura RGB poate fi configurată pe zone.

Asemeni celorlalte laptop-uri de gaming Predator, Triton 300 va beneficia de răcire bazată pe ventilatoarele AeroBlade 3D din metal şi CoolBoost, care va asigura temperaturi optime în utilizare.

Predator Thronos Air

În cele din urmă, Acer a prezentat în cadrul familiei Predator noul scaun de gaming Thronos Air. Acesta continuă tradiţia modelului de anul trecut, oferind o experienţă imersivă, care poate acoperi întregul câmp vizual al utilizatorului prin ataşarea a trei monitoare. Acesta este echipat inclusiv cu funcţie de masaj, o masă ajustabilă pentru mouse şi tastatură şi suport pentru picioare.

Scaunul Thronos Air oferă si un suport pentru o cameră web, care poate fi poziţionată deasupra monitorului central pentru sesiunile de livestreaming, iar în spatele scaunului se află locul unde poate fi poziţionat computerul de gaming. Desigur, un astfel de „accesoriu” de gaming opulent nu putea să vină fără un suport pentru pahare, un suport pentru căşti, un hub USB şi o cameră, în pachet.

Monitoare Nitro XV3

Noile monitoare Nitro din seria XV3 au la bază specificaţii similare, însă acestea vin în diverse dimensiuni, rezoluţii şi cu refresh rate diferit. Toate sunt echipate cu panouri IPS cu refresh rate variabil compatibile cu standardul G-SYNC de la NVIDIA, dar şi FreeSync de la AMD cu timp de răspuns de 1 ms. De asemenea, acestea pot afişa 99% din specrul de culoare sRGB şi sunt compatibile cu standardul DispalyHDR 400 de la VESA.

Toate sunt de asemenea echipate cu Acer Game Mode, care oferă opt profiluri de culoare pentru diverse tipuri de jocuri: Action, Racing, Sport, cât şi pentru alte activităţi precum Graphic şi Movie, cât şi un profil implicit numit Standard şi unul personalizabil numit User. Alte funcţionalităţi integrate sunt integrate sub umbrela Acer VisionCare, care include Flickerless, BlueLightShield. ComfyView. Standul monitoarelor poate fi înclinat la 20 de grade, în timp ce toate sunt compatibile cu montură VESA pentru perete şi au un sistem „quick release” pentru detaşarea de stand.

Modelele sunt următoarele: Acer Nitro XV273U S cu diagonală de 27”, rezoluţie WQHD şi refresh rate de 165 Hz, Acer Nitro XV273 X cu diagonală de 27”, rezoluţie Full HD şi refresh rate de 240 Hz, Acer Nitro XV253Q X cu ecran de 24.5”, ecran Full HD şi refresh rate de 240 Hz şi Acer Nitro XV253Q P, cu ecran de 24.5”, rezoluţie Full HD şi refresh rate de 144 Hz.

Planet9

Acer a anunţat şi o nouă platformă de gaming dedicată fanilor jocurilor de tip eSports numită Planet9. Aceasta permite construirea unei echipe şi antrenamentul în cadrul uneia. Platforma Planet9 va intra în beta în primăvara anului 2020 şi va facilita inclusiv concursuri mari şi mici, utilizatorii putând să se înscrie şi să câştige premii. O sesiune de „closed beta” va fi lansată astăzi, 4 septembrie. Cei interesaţi se pot înscrie pe planet9.gg

Productivitate

ConceptD 9 Pro

Acer a anunţat noi laptop-uri din gama ConceptD, destinate profesioniştilor din mediul creativ. Modelul ConceptD 9 Pro este modelul de top, echipat cu suportul Ezel Aero Hinge, care permite rotirea ecranului şi poziţionarea lui în poziţii mai confortabile. Vorbim despre un laptop cu ecran 4K de 17,3” validat de PANTONE, care acoperă întregul spectru Adobe RGB cu o valoare Delta E

Configuraţia este alcătuită dintr-un Procesor Intel Core i9, cip grafic NVIDIA Quadro RTX 5000 (recomandat în special pentru AI şi deep learning). Acest model vine echipat şi cu un stylus Wacom EMR care se ataşează magnetic la ConceptD Pro 9, capabil să înregistreze 4.096 niveluri de presiune.

CoceptD 7 Pro

Modelul CondeptD 7 Pro este un model ceva mai „portabil”, fiind construit în jurul unui display de 15,6” cu rezoluţie 4K. Acesta măsoară 17,9 mm în grosmie şi cântăreşte doar 2,1 kg. Configuraţia include un procesor Intel Core i7 din generaţia a noua, cip grafic NVIDIA Quadro RTX 5000 şi software-ul ConceptD Palette, care asigură ajustarea culorilor rapid.

ConceptD 5 Pro

Modelele ConceptD 5 Pro sunt oferite în variante de 15,6 sau 17,3”, ambele oferind rezoluţie 4K şi panouri IPS de calitate. Acestea sunt realizate mai degrabă pentru proiecte de tip CAD, animaţie sau simulări, fiind echipate cu cipul grafic NVIDIA Quadro RTX 3000. Display-urile sunt de asemenea validate de PANTONE şi afişează 100% din specrul de culoare Adobe RGB.

ConceptD 3 Pro

În cele din urmă, avem un model dedicat celor care folosesc constant aplicaţii de editare foto: ConceptD 3 Pro. Acesta foloseşte tot un procesor Intel Core i7, însă alăturat unui cip grafic Nvidia Quadro T1000. Fiind cel mai portabil model din seria nouă ConceptD, acesta este şi cel mai puţin zgomotos, rulând în full load cu ventilatoarele la 40 dB. Nu în ultimul rând, acesta integrează şi un senzor de amprentă pentru autentificare rapidă prin Windows Hello.

ConceptD 5 şi ConceptD 3

Modelele ConceptD 5 şi ConceptD 3 lansate în primăvară au primit de asemenea upgrade-uri hardware. Acestea folosesc acum procesoare Intel i7 din generaţia a noua. Modelul ConceptD 5 vine configurat cu cipuri grafice RTX 2060 de la NVIDIA, în timp ce ConceptD 3 vine din nou şi într-o versiune albă cu cip grafic GTX 1650.

ConceptD CM2241W

Probabil că nu are cel mai intuitiv nume, însă monitorul ConceptD CM2241W promite să fie un companion bun pentru aceste laptop-uri, pentru cei care au nevoie de mai mult spaţiu pe ecran la un birou. Acesta este compatibil cu 99% din gamutul de culoare Adobe RGB şi oferă un refresh rate de 75 Hz.

Productivitate

Acer Swift 5

Modelul Swift 5 din primăvară de la Acer s-a lăudat că este cel mai uşor de pe piaţă într-un format pe 14”. Noul model actualizat păstrează această caracteristică, cântărind doar 990 degrame, însă vine acum atât cu un procesor Intel din generaţia a 10a, cât şi cu un cip grafic NVIDIA GeForce MX250 integrat.

Configuraţia incude procesorul Intel Core i7-1065G7, cel mai puternic model Intel pe 10nm, SSD de până la 512 GB pe format M.2, ecran Full HD de 14” cu touchscreen şi capabilităţi avansate precum port USB-C cu Thunderbolt 3, Wi-Fi 6 şi senzor de amprentă compatibil Windows Hello. Acesta este construit pentru eficienţă, putând rula timp de 12,5 ore pe baterie. De asemenea, acesta beneficiază de încărcare rapidă, 30 de minute în priză asigurând 4,5 ore de utilizare.

Acer Swift 3

Noul Swift 3 vine într-o carcasă uşoară, de numai 1,19 kg, doar puţin mai grea decât Switft 5. Multe dintre avantajele modelului superior sunt însă intacte şi aici. Vorbim despre acelaşi procesor Core i7-1065G7, placă grafică NVIDIA MX250, 16 GB memorie RAM şi până la 512 GB stocare pe SSD. Ba chiar şi autonomia de 12,5 ore, port-ul Thunderbold şi reţeaua Wi-Fi 6 sunt păstrate. Diferenţa majoră este greutatea, întrucât şi display-ul de 14” este similar în dimensiuni şi performanţă.

Acer Aspire C

Acer lansează şi un nou computer All-in-One, pentru cei care au nevoie de un computer de familie fără prea multe pretenţii, fiind foarte bun pentru activităţi care nu necesită prea mult efort. Nu este un sistem de gaming, însă poate să facă orice altceva rapid.

Vorbim despre un All-in-One cu opţiuni de 22, 24 sau 27” cu panouri IPS Full HD. Procesoarele disponibile pentru configurare sunt din generaţia a 10-a de la Intel, deci sunt aceleaşi care se regăsesc şi în laptop-uri, în timp ce cipul grafic dedicat este doar un GeForce MX130. Acesta îşi va face treaba bine în activităţi mai simple sau jocuri mai puţin complexe, însă nu va putea să ţină pasul cu cele mai noi jocuri AAA. Există opţiuni de stocare pe SSD de până la 1 TB pe format M.2 şi 2 TB pe HDD, cât şi 32 GB memorie RAM.

Webcam-ul are uşiţă pentru intimitate, care acoperă lentila, există un port HDMI out pentru ataşarea unui monitor în plus şi patru port-uri USB 3.1.

Chromebook

Acer a anunţat şi patru noi modele de laptop-uri Chromebook, echipate cu Chrome OS de la Google. Toate modelele noi sunt echipate cu port-uri USB 3.1 Type-C, câte unul pe fiecare parte), câte două port-uri USB 3.1 Type-A şi un slot microSD. De asemenea, acestea vin echipate cu camere web HD, plăci de reţea Wi-Fi 5 şi Bluetooth 5.0.

La baza acestor dispozitive stau procesoare dual-core Intel Celeron N4000 sau quad-core Celeron N4100, modelul de top, Chromebook 315 putând fi configurat şi cu Intel Pentium Silver N5000. Tot acest model poate integra 128 GB pe format eMMC şi 8 GB memorie RAM. Variantele Chromebook 314 şi Chromebook Spin 311 pot integra maximum 64 GB eMMC şi 8 GB memorie RAM, în timp ce modelul Chromebook 311 vine cu 32 GB şi 4 GB memorie RAM.

La capitolul autonomie, Chromebook 315 şi 314 promit 12,5 ore de utilizare, în timp ce Chromebook Spin 311 şi Chromebook 311 promit 10 ore de utilizare.

În timp ce aceste laptop-uri nu sunt foarte puternice, acestea pot asigura o experienţă de utilizare foarte bună în aplicaţiile web de la Google şi sunt compatibile cu Google Play Store, putând folosi aplicaţii de pe platforma Android.

Proiectoare

În cele din urmă, avem de a face cu o nouă gamă de proiectoare de la Acer.

Acer C250i

Modelul C250i este realizat pentru a fi foarte versatil, proiecţia putând fi îndreptată în mai multe direcţii, fie că doreşti să afişezi pe un perete, pe tavan, sau alte suprafeţe, fără un stand sau trepied. Acest model poate fi orientat chiar şi în mod „portret”, pentru a afişa conţinut realizat în acest fel, precum livestream-uri de pe Facebook sau Instagram, story-uri, fimări verticale, etc. Această funcţionaltate este evident dedicată utilizatorilor de smartphone-uri.

La categoria specificaţii hardware, avem de a face cu imagine Full HD, cu o lamă LED care promite 30.000 de ore de utilizare, cu o luminozitate de 300 lumeni şi contrast de 5.000:1. C250i este un proiector portabil, care promite 5 ore de utilizare la o încărcare completă şi poate fi folosit pentru proiecţii wireless atât folosind dispozitive Android, cât şi iOS. Nu în ultimul rând, acesta poate fi folosit pe post de boxă wireless, fiind echipat cu difuzoare de 5W, cât şi pe post de baterie externă, pentru încărcarea altor dispozitive.

La capitolul conectivitate, acesta integrează un port HDMI, un port USB Type-C şi un USB Type-A. Având USB-uri, acesta poate fi folosit direct cu un stick sau HDD extern pentru proiecţii de clipuri video sau fotografii.

PL1

Seria de proiectoare PL1, compusă din modelele PL1520i, PL1320W şi PL1220 este dedicată companiilor. Aceasta promite proiecţii cu lumiozitate de 4.000 lumeni pentru funcţionalitate non-stop, fiind potrivite pentru săli de evenimente, pentru târguri şi săli de conferinţe. Acestea sunt compatibile cu tehnologii wireless, nefiind necesară conectarea cu cablu la o sursă şi sunt rezistente la praf la standardul IP6X. Lampa LED este garantată pentru 30.000 de ore de funcţionare.

Alături de PL1 a fost anunţat şi sistemul CastMaster, care permite controlul prezentărilor wireless cu latenţă minimă de mai puţin de 100 milisecunde. Acesta poate fi folosit în tandem cu proiectoarele în special în săli de conferinţă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult