Acer Swift 7, disponibil în România

Anunţat în luna septembrie la IFA Berlin 2016, Acer Swift 7 (SF713 – 51) este un laptop cu o grosime sub 1 cm şi greutate de 1.1 Kg, care poate fi ţinut cu uşurinţă într-o singură mână.

Acer Swift 7 are design unibody din aluminiu, carcasa având un mix de culoare neagru cu auriu.  Are display IPS de 13,3” Full HD acoperit de Corning Gorilla Glass şi micro-ramă.

În pofida dimensiunilor reduse, notebook-ul vine cu specificaţii de top: procesor Intel Core i5-7Y54 Kaby Lake, SSD de 256GB, 8GB de RAM, tehnologie wireless (MU – MIMO 2x2 802.11ac) pentru conexiuni de trei ori mai rapide, două porturi USB Type C, difuzoare Dolby şi cameră HD cu HDR. Notebook-ul rulează Windows 10.

"Este extraordinar să aducem pentru clienţii noştri produsul la doar o lună de la lansarea lui la nivel global, în acelasi timp cu pieţele mature. Swift 7 nu doar că este subţire, uşor şi cu un design unic, dar integrează şi tehnologie de ultimă generaţie şi componente premium”, a declarat Daniel Osain, Business Development Manager – Notebookuri şi Tablete la Acer România.  

Recomandat drept cel mai subţire laptop din lume, Acer Swift 7 este disponibil în România la magazinele partenerilor Acer, cu preţul recomandat de 5499 de Lei.