Apple începe să renunţe la gama Macbook Air. Modelul cel mai ieftin a fost scos din ofertă

28.10.2016
Apple începe să renunţe la gama Macbook Air. Modelul cel mai ieftin a fost scos din ofertă

Noile laptop-uri Macbook Pro au fost în lumina reflectoarelor în cadrul evenimentului Apple de ieri, însă seria Air nu a primit foarte multă atenţie. Aceasta a fost folosită în prezentare pentru a demonstra cât de subţiri sunt noile modele, însă nu a fost adusă cu hardware-ul la zi, asemeni fraţilor mai „tineri”. Se pare însă că gama Air a pierdut un membru, întrucât Apple mai vine în acest moment un singur model, cu display de 13” şi hardware de anul trecut.

După prezentarea „hello again” de la Apple, magazinul oficial al companiei a scos de la vânzare modelul Macbook Air cu display de 11”. Acesta este oficial scos din ofertă, fiind disponibil pentru cumpărare doar cel cu display de 13”. Din păcate, nici Air-ul care mai este vândut în mod oficial nu a primit vreun upgrade. Acesta vine cu aceeaşi configuraţie listată pe site încă de anul trecut, probabil fiind ultimul model care va purta acest nume.

Astfel, Apple are acum pe piaţă doar laptop-uri care costă de la 1000 de dolari în sus. Macbook Air cu display de 13” costă acum 999 dolari, fiind urmat de Vechiul Macbook Pro Retina de 13” la 1.299 dolari şi de Macbook-ul de 12” tot la 1.299. În urma reducerii semnificative a dimensiunilor noilor modele Macbook Pro, se pare că seria Air nu prea mai are loc în oferta Apple.

Aceasta nu este prima dată când Apple renunţă la vechile sale produse. Înainte de lansarea noului Macbook de 12”, compania a renunţat la seria Macbook (fără Pro sau Air) timp de câţiva ani buni. Este posibil însă ca brandul Air să apară din nou peste câţiva ani, într-o formă regândită. Momentan însă, se pare că în curând vom rămâne cu doar două tipuri de laptop-uri Apple.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult