Intel declanşează lupta pentru cel mai tare UMPC

Intel declanşează lupta pentru cel mai tare UMPC

Astăzi a apărut noua platformă Ultra Mobile de la Intel, dedicată persoanelor dinamice care doresc să aibă acces la informaţii şi servicii diverse în orice loc s-ar afla şi oricând. Intel Ultra Mobile Platform 2007 (UMP) este totodată principalul element ce stă la baza dezvoltării viitoarelor MID-uri şi UMPC-uri. Printre producătorii care vor folosi această platformă se numără Samsung, Asus, Founder, TabletKiosk şi probabil, mulţi alţii.

Intel UMP 2007 este reprezentată de procesoarele A100 şi A110, chipset-ul northbridge Intel 945GU Express şi southbridge-ul ICH 7. Informatiile esenţiale despre noile procesoare le găsiţi sintetizate în tabel, mai jos.

Tabel comparativ procesoare Intel pentru Ultra Mobile Platform 2007

Trebuie neapărat să vă mai spun că A100 si A110 sunt fabricate conform tehnologiei de 90 nm, derivă din procesoarele Intel Pentium M şi fac parte din categoria “ultra low-power mobile processors”. Totul despre ele, chiar aici.

Pe lângă CPU-urile menţionate, chipset-ul Intel 945GU Express va funcţiona şi cu misteriosul procesor nume de cod “Stealey”, la un FSB de 400 MHz. Memoria maximă ce poate fi instalată este de 1 GB, tip DDR2 SDRAM. 945GU mai suportă ecrane LCD şi conexiuni TV. Mai multe informaţii găsiţi în fişierul PDF ataşat.

După atâtea detalii tehnice, totul se termină cu planuri pentru achiziţionarea unui MID (Mobile Internet Device) – destinat majorităţii oamenilor, unui UMPC – recomandat afaceriştilor şi centrelor educaţionale sau cu o lectură interesantă, pe care în mod sigur aţi dobândit-o, gratuit.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News