Sony Vaio Y, o bijuterie de laptop

Sony Vaio Y, o bijuterie de laptop

Seria Vaio de la Sony este cunoscută în toată lumea în primul
rând pentru designul şi construcţia notebook-urilor. De regulă,
acestea beneficiază de finisaje superioare altor branduri. Este
adevărat că şi preţul e „la fel de superior”.

Vaio Y este portabilul seriei.
Dimensiunile, greutatea (doar 1.78 Kg) şi autonomia decentă dar nu
extraordinară îl recomandă în acest sens. Modelul primit de noi la
test este un VPCY11S1E argintiu.

Construcţie, design, finisaje

Am spus că, de regulă, seria Vaio impresionează la construcţie,
design şi finisaje. Iar Vaio Y nu face nici el excepţie.
Carcasa de magneziu îi conferă rigiditate, iar
închiderea şi ridicarea ecranului se face precis.

O altă caracteristică evidentă este eleganţa. Chiar dacă nu eşti
„un trendinez”, te vei simţi bine butonându-l. Arată ca un laptop
de business dar finisajele îl scutesc de aspectul încrâncenat.


Sony Vaio Y

Ecran, tastatură, touchpad

Sony Vaio Y are un ecran LED de 13.3 inch. Unghiurile de
vizibilitate nu impresionează. În schimb, vizibilitatea la lumină
este evident mai bună decât în cazul multora din laptopurile
actuale.

Rezoluţia standard este 1366 x 768 de pixeli. Suficient pentru
majoritatea utilizatorilor şi pentru un film în format 720p.

Tastatura este de tip chiclet, cu tastele distanţate.
Calitatea construcţiei este dincolo de orice
dubiu
, iar scrierea la această tastatură este o plăcere.
Spune asta unul care scrie foarte mult.

Touchpad-ul este şi el uşor de folosit. Acesta nu este plasat pe
centrul laptopului, ci puţin în stânga. Este aliniat la zona cu
litere a tastaturii. Touchpad-ul suportă gesturi, precum două
degete pentru scroll vertical.


Sony Vaio Y

Dotări tehnice , performanţe

Vaio Y VPCY11S1E are următoarele dotări tehnice:

  • Procesor: Intel Core 2 Duo SU7300
  • Memorie RAM: 4 GB DDR3 800 MHz (memorie maximă acceptată 8
    GB)
  • Harddisk: SATA 320 GB, 5400 rpm
  • Video: Intel GMA 4500 MHD
  • Conexiuni: Wireless b/g/n, Bluetooth, Ethernet, Firewire, HDMI,
    VGA, 3 porturi USB, Express Card, căşti, microfon
  • Cardreader: Memory Stick, SD
  • Sistem de operare: Windows 7 Home Premium pe 64 de biţi

De remarcat lipsa unităţii optice, care ar fi trebuit să-şi
găsească locul chiar şi la dimensiunile reduse ale acestui laptop.
Totodată, am sesizat şi faptul că porturile sunt destul de fixe.
Cel puţin când laptopul este nou, introducerea şi scoaterea
mufelor, indiferent că vorbim de USB sau HDMI, va fi puţin mai
dificilă decât în mod normal.

Windows 7
i-a acordat un rating de 3.4 pentru performanţă. Nota este dată în
funcţie de cea mai slabă componentă, iar aceasta este placa video.
Procesorul a primit nota 4.1 iar memoria RAM 4.8.


Sony Vaio Y

Vaio Y poate reda fără prea mare stres atât filme în
format 720p, cât şi 1080p
. La cele din urmă, folosind un
player video fără accelerare hardware, gradul de ocupare a
procesorului variază între 50% şi 70%. Evident, gradul de ocupare
va fi mai redus în cazul folosirii unui player video cu accelerare
hardware, precum VLC.

Am apreciat aerisirea foarte eficientă – Vaio Y se încălzeşte
foarte greu. În schimb, ventilatorul este destul de gălăgios.

Autonomie

Modelul primit la test are o baterie de 54Wh. Autonomia nu este
impresionantă dar se situează peste media actuală.

În regim de utilizare office, în special navigare pe Internet cu
wireless-ul conectat, autonomia a atins aproximativ 4 ore şi 15
minute. În cazul filmelor în format 720p aceasta a fost de
aproximativ 3 ore
.


Sony Vaio Y

Judecând obiectiv, adică făcând abstracţie de preţul exagerat,
Sony Vaio Y este un laptop excelent. În puţinele magazine în care
se găseşte pe stoc, acesta costă aproximativ 3.500 RON. Ar fi fost
şi mai bun dacă ar fi oferit o autonomie superioară şi o unitate
optică. Pe de altă parte, construcţia şi finisajele fac cinste
seriei Vaio.

Plusuri şi minusuri

+ construcţie, finisaje
+ tastatura chiclet
+ vizibilitate bună a ecranului în lumină
+ portabilitate
+ nu se încălzeşte prea tare
+ Wireless N

– nu are unitate optică
– preţ exagerat de mare

Tags: