ASUS oferă un monitor pentru gaming cu panou IPS şi rată de refresh la 280Hz

01.01.2020
ASUS oferă un monitor pentru gaming cu panou IPS şi rată de refresh la 280Hz

ASUS TUF Gaming VG279QM ar putea fi una dintre cele mai interesante alegeri pentru gamerii competitivi, care vor să beneficieze de toate avantajele unui ecran ultra-rapid fără compromisul unei calităţi inferioare a imaginii.

Monitorul foloseşte un panou de 27 inch cu tehnologie IPS şi procesare folosind 8 biţi pentru fiecare canal de culoare. Ecranul furnizat de AU Optronics are rezoluţie Full-HD şi rată de refresh nativă de 240 Hz, care neofiial poate fi dusă la 280 Hz.  Alte caracteristici ale monitorului includ luminozitate de 400 de nits, contrast nativ 1000: 1, unghiuri de vizualizare 178 ° / 178 ° şi timp de răspuns de 1 ms.

Compatibil NVIDIA G-Sync şi VESA Adaptive-Sync, ASUS VG279QM nu va pune niciun fel de problemă în jocurile care nu ating un framerate egal cu rata de refresh ultra-înaltă a monitorului. Însă pentru PC-urile care pot oferi „luxul” a 240 sau 280 cadre pe secundă în jocurile preferate, monitorul pune la dispoziţie tehnologia extreme low motion blur (ELMB), care promite eliminarea de facto a efectului de blur comutând sursa de lumină LED a monitorului într-un mod de funcţionare stroboscopic, perfect sincronizat cu rata de împrospătare a ecranului. Modul ELMB funcţionează în combinaţie cu tehnologia de refresh variabil preferată, evitând apariţia efectului de tăiere a imaginii şi sacadare, atunci când există variaţii de framerate în jocul rulat.

Monitorul TUF Gaming VG279QM vine şi cu certificare DisplayHDR 400, dar nu vă aşteptaţi la o experienţă HDR prea grozavă, având în vedere luminozitatea maximă nu foarte ridicată.

Piciorul de susţinere permite reglarea pe înălţime, înclinare, pivotare şi rotirea în modul portret. Pe partea de conectivitate, monitorul oferă DisplayPort 1.2 şi doi conectori HDMI 2.0. Spre deosebire de alte produse din gama ASUS TUF, VG279QM suportă şi iluminarea RGB Aura Sync.

Lansat deja pentru piaţa din China, monitorul ASUS TUF Gaming VG279QM nu are un termen de livrare precis pentru piaţa europeană, deocamdată.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult