BenQ lansează un monitor 4K cu diagonală 32″, optimizat pentru editare imagine

10.09.2014
BenQ lansează un monitor 4K cu diagonală 32

Cu nume complet BenQ BL3201PT, noul monitor foloseşte un ecran cu tehnologie AHVA produs de AU Optronics, capabil să redea imagini la rezoluţie 3840 x 2160 folosind o paletă de 1.07 miliarde culori.

Similar panourilor cu tehnologie IPS, ecranul iluminat cu o sursă de lumină W-LED de tip flicker-free (până la 350 cd/m2) oferă unghiuri de vizibilitate generoase (178°/178°) şi respectă cu acurateţe 100% spectrul de culoare sRGB. Potrivit listei cu specificaţii, monitorul oferă rată de contrast nativ 1000:1 şi timp de răspuns 4ms GTG, suficient cât să nu întâlnim prea des efectul de ghosting în sesiunile de jocuri sau la vizionarea de filme.

BenQ BL3201PT

În afara sursei de lumină LED care nu induce efect de pâlpâire atunci când reducem luminozitatea imaginii, monitorul oferă şi un mod Low Blue Light care promite să reducă oboseala resimţită de ochi la folosirea pe timp de noapte.  Funcţia poate fi activată împreună cu senzorul pentru lumină ambientală, monitorul ajustând automat imaginea pentru vizionare în condiţii optime de confort.

Cu un preţ pe măsura pretenţiilor emise, BenQ BL3201PT pune la dispoziţie câte doi conectori DVI-D şi HDMI, respectiv conectori DisplayPort şi Mini DisplayPort. Pentru sunet avem o pereche de difuzoare stereo cu putere 2x 5W, respectiv conector jack 3.5 mm pentru căşti. Din păcate preţul de achiziţie şi data la care noul monitor va putea fi găsit în magazine nu au fost dezvăluite.

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult