Fondatorul Amazon apare într-o scenă din noul film „Star Trek Beyond”

18.07.2016
Fondatorul Amazon apare într-o scenă din noul film „Star Trek Beyond”
Miliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon, cel mai mare retailer online din lume, apare într-o secvenţă din noul film „Star Trek Beyond”. 
 
Bezos este listat pe IMDB ca fiind un „oficial a Flotei Stelare”, de origine extraterestră. Informaţia a fost confirmată de regizorul Justin Lin şi de producătorul JJ Abrams. 
 
Potrivit lui Lin, Bezos este un actor talentat şi i-au reuşit dublele de fiecare dată. Miliardarul este un fan al universului SF încă din copilărie, iar această pasiune l-a determinat să fondeze compania spaţială Blue Origin. 
 
 
Se pare că miliardarul a ajuns pe platoul de filmare în compania unui dispozitiv de securitate numeros (nnouă gărzi de corp şi trei limuzine), iar actorul principal, Chris Pine, nu ştia cine este. „Nu aveam nicio idee cine este. Dar era, evident, o persoană foarte importantă”, a declarat el. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult