Închirieri filme pe Blu-ray la 1 dolar: vrem şi noi!

26.11.2008
Închirieri filme pe Blu-ray la 1 dolar: vrem şi noi!

RedboxÎn plină criză financiară, americanii cinefili pot rosti fericiţi “La Dolce Vita”. Noi nu putem privi altfel decât invidioşi cum cetăţenii din Lumea Nouă vor avea în curând la dispoziţie centre de închirieri DVD-uri şi, atenţie, filme pe Blu-ray între 1 $ şi 4 $. Unde mai pui că se vor găsi la chioşcuri automate Redbox, amplasate în reţeaua de magazine Wal-Mart.

Deşi titlurile apărute pe discuri Blu-ray nu sunt încă numeroase, cred că oricine ar fi atras de o asemenea ofertă şi ar achiziţiona fără să stea pe prea mult pe gânduri un player Blu-Ray. Preţul unui astfel de dispozitiv pleacă de la aproximativ 370 RON (dacă optezi pentru o unitate internă) şi de la 1100 RON dacă vrei un player de casă, extern. Ca de obicei, la noi lucrurile se mişcă în reluare (sau nu se mişcă deloc) şi până una alta trebuie să ne mulţumim cu bătrânele DVD-uri. Chiar şi gând vom putea închiria filme pe Blu-ray, probabil vom avea parte de nişte preţuri exagerate – nu de alta dar la americani e sărăcie în timp ce în România economia e pe plus.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News