Netflix testează abonamentul Mobile în România. Oferă posibilitatea de a plăti la săptămână

În ultimii câţiva ani, Netflix s-a „jucat” cu preţurile abonamentelor la nivel mondial, introducând noi tarife şi noi tipuri de abonament. În unele regiuni, preţurile crescute au fost doar afişate de test, pentru a studia piaţa, însă în altele acestea au început să crescă, în special pentru cele care oferă conţinut HD şi 4K. Recent, preţurile au crescut în Marea Britanie, însă verificând planurile tarifare din România, am descoperit câteva modificări pe care compania nu le-a comunicat în mod oficial.

Se pare că modificările sunt avantajoase pentru utilizatorii din România, iar vestea bună este că preţurile nu au fost (încă) modificate sau crescute. În continuare, un abonament Basic, cu redare pe un singur dispozitiv în rezoluţie SD costă 8 euro, un Standard, cu redare HD şi posibilitatea de a afişa pe 2 dispozitive simultan costă 10 euro, în timp ce abonamentul Premium, cu redare 4K pe maximum 4 dispozitive costă 12 euro.

Noutatea este introducerea abonamentului „Mobile” în grilă, ceva ce până de curând era doar testat în regiuni unde utilizatorii folosesc în principal smartphone-ul pentru consumul de conţinut. Acesta pare să fie disponibil şi în România acum, la preţul de 4 euro pe lună, cu redare SD pe un singur dispozitiv. Având în vedere că majoritatea smartphone-urilor au ecrane relativ mici, redarea SD nu va fi cu mult mai slabă decât cea HD disponibilă în abonamentele mai scumpe. Avantajul este accesul la toată colecţia de filme şi seriale Netflix la jumătate de preţ faţă de abonamentul de bază, chiar dacă redarea este exclusiv pe un dispozitiv mobil.

Abonamente Netflix lunare în România

  • Abonament Mobile – 3,99 euro
  • Abonament Basic – 7,99 eur
  • Abonament Standard – 9,99 eur
  • Abonament Premium - 11,99 eur

O altă noutate pentru abonamentele Netflix din România o reprezintă posibilitate de a plăti abonamentul în regim săptămânal. Poţi astfel să activezi abonamentul pentru o singură săptămână, indiferent de tipul acestuia (Mobile, Basic, Standard sau Premium) şi să îl anulezi oricând, fiind taxat doar pentru ultima săptămână de acces.

Abonamente Netflix săptămânale în România

  • Abonament Mobile – 0,99 eur
  • Abonament Basic – 2,49 eur
  • Abonament Standard – 2,99 eur
  • Abonament Premium - 3,49 eur

Acest tip de abonament nu pare să fie avantajos pentru cei care oricum plătesc şi folosesc Netflix toată luna, însă ar putea să îi ajute pe cei care vor să vadă un anumit serial nou, după care pot renunţa fără să plătească în plus pentru restul de timp în care nu folosesc serviciul. Cel mai probabil, abonamentele săptămânale vor avea creşteri în popularitate în preajma noilor sezoane ale serialelor celebre Netflix precum Stranger Things sau Black Mirror. Pentru varianta de mobil, abonamentul săptămânal pe patru săptămâni costă la fel de mult precum cel lunar.

Noile opţiuni par să fie de asemenea în stadiu de test. Accesând site-ul Netflix de pe diverse browsere şi dispozitive, nu toate opţiunile apar la înscrierea unui cont nou. Pe Chrome de desktop avem opţiunile de înregistrare pentru conturi mobile şi pentru plata săptămânală, pe Edge există versiunea de mobil, însă doar pentru abonamente lunare, în timp ce pe Chrome în mod Incognito, versiunea de mobil dispare, însă pot fi înregistrate conturi cu plată la săptămână. Şi din browser-ul Safari de pe iOS apare opţiunea de abonament mobil, însă fără plată săptămânală. Probabil că aceste noi grile de preţuri vor intra în vigoare pentru toţi utilizatorii în urma rezultatelor acestui test.