Orange este primul operator care a anunţat că va renunţa la tarifele de roaming începând cu acest an

Orange este primul operator care a anunţat că va renunţa la tarifele de roaming începând cu acest an

În luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a anunţat că a pus la punct un plan pentru eliminarea completă a tarifelor pentru roaming pe teritoriul Uniunii Europene în perioada 2014 – 2016. Această direcţie a reglementărilor telecom începe să dea roade, operatorul de telefonie Orange anunţând ieri planul pentru eliminarea tarifelor de roaming pe anumite pieţe (inclusiv România) în cursul acestui an.

Lupta autorităţilor europene cu operatorii de telefonie a început în iunie 2007, iar anii care au trecut de atunci au adus scăderi treptate ale tarifelor percepute pentru roaming-ul de telefonie, mesagerie şi date. Planurile iniţiale ale Uniunii Europene prevedeau iniţial eliminarea tarifelor percepute pentru apelurile primite în roaming începând cu data de 1 iulie 2014, însă această iniţiativă legislativă se pare că va fi amânată pentru lunile octombrie sau noiembrie. Conform planului trasat în iunie 2013, de la 1 iunie 2014 se doreşte eliminarea tarifelor pentru apelurile primite în roaming, tarifele pentru convorbirile iniţiate urmând să dispară şi ele de la 1 iulie 2016. Reglementările se vor aplica pentru aproximativ 100 de operatori de telefonie mobilă din 27 de ţări, acestea urmărind să creeze o unică piaţă de telefonie mobilă în pe teritoriul unional.

Ţinând cont de această inexorabilă direcţie, operatorul Orange a preluat iniţiativa şi, speculând totodată şi o bună oportunitate de promovare a serviciilor oferite, a anunţat planul pentru eliminarea tarifelor de roaming pe teritoriul Europei începând cu acest an.

Conform anunţului oficial, acest plan va fi aplicat iniţial în ţările-cheie pe a căror listă intră Franţa, Spania, Belgia, România, Slovacia şi Luxemburg. În acest moment, planul de implementare este generic şi nu a fost încă detaliat la nivelul fiecărei ţări, însă vom actualiza informaţiile pe măsură ce Orange Romania va oferi astfel de amănunte.

Orange intenţionează să elimine complet tarifele de roaming pentru voce, mesagerie şi date pentru clienţii care deţin abonamente cu valori de 30 de euro sau mai mari, aceştia urmând să beneficieze de tarife standard pe teritoriul european în reţelele Orange şi ale operatorilor parteneri, dar şi în alte zone din afara UE care nu au fost încă specificate. Pentru ceilalţi abonaţi, compania va reduce tarifele opţiunii Go Europe începând cu luna februarie, clienţii prepay neavând deocamdată parte de noutăţi.

Clienţii Orange care beneficiază de servicii naţionale 4G se vor putea bucura până la finele anului şi de roaming de mare viteză. Prima ţară care va beneficia de roaming 4G va fi Franţa, opţiunea urmând să fie activă începând cu luna februarie, în timp ce România, Moldova, Spania şi Portugalia se vor alinia şi ele până la sfârşitul anului.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News