ASUS a lansat perifericele PNK LTD şi noi produse ROG în România

ASUS a prezentat în România noile sale periferice de gaming din seria PNK LTD, anunţate în primăvară, alături de alte câteva produse noi din familia Republic of Gamers. Vorbim despre o gamă completă de accesorii roz, care par să fie la mare căutare în ultima perioadă, întrucât şi alte companii care produc periferice au lansat produse similare. Fie că sunteţi în căutarea unei tastaturi, a unui mouse, mousepad sau a unei perechi căşti, ASUS vă va vinde una şi în culoarea roz, dacă doriţi.

Din gama ROG PNK LTD fac parte tastatura Strix Flare, pe care am testat-o anul trecut, o tastatură mecanică echipată cu switch-uri Cherry MX de diferite feluri (Red, Brown sau Blue). Aceasta beneficiază de iluminare RGB, un palm rest detaşabil, butoane multimedia şi chiar o zonă transparentă iluminată care poate fi personalizată după preferinţele utilizatorilor care au acces la o imprimantă 3D sau la un dispozitiv de gravură laser.

Apoi vine mouse-ul Gladius II, cu senzor de 12.000 DPI şi butoane Omron care pot rezista la 50 de milioane de click-uri. Cablul este îmbrăcat în material textil, însă include în pachet şi un cablu din plastic, pentru cei care îşi doresc o greutate mai mică. Căştile Strix Fusion 300 sunt echipate cu difuzoare de 50mm şi tehnologie de virtualizare a sunetului surround, echipate cu două cabluri, unul USB şi unul jack de 3,5mm, care permite conectarea la telefonul mobil.

În cele din urmă, toate acestea pot fi aşezate pe un mousepad Sheath, de 89x43 cm, care găzduieşte atât tastatura, cât şi mouse-ul, dar şi căştile, la nevoie. Acesta este realizat din material textil, care este ataşat de o suprafaţă antiderapantă care asigură stabilitate în utilizare.

Pe lângă seria ROG PNK LTD, ASUS a prezentat şi monitorul PG35VQ, primul său monitor 21:9 (ultra-wide) cu rezoluţie QHD, HDR şi rată de împrospătare de 200 Hz. Acesta beneficiază de certificare NVIDIA G-SYNC Ultimate, iluminare dinamică pe 512 zone, timp de răspuns de 4ms şi luminozitate de 1000 niţi. Nu în ultimul rând, acesta beneficiază şi de sincronizare a iluminării RGB cu Aura Sync, asemeni altor dispozitive iluminate ROG.

Un alt monitor impresionant prezentat de ASUS a fost ROG XG49VQ, un model şi mai lat, de 49" cu rezoluţie 3.940 x 1.080 pixeli şi refresh rate de 144 Hz. Acesta este compatibil cu sandardul Vesa HDR400, include luminiţe RGB Aura pe partea din spate şi oferă spaţiu similar cu două monitoare Full HD de 27" poziţionate unul lângă celălalt.

ASUS a lansat şi o carcasă nouă în gama ROG Strix numită Helios. Aceasta beneficiază de trei panouri din sticlă de 4mm grosime, iluminare Aura RGB, spaţiu generos pentru montarea tuturor componentelor de top, inclusiv pentru plăci grafice multiple şi design interior cu multe trasee pentru management-ul cablurilor, pentru un aspect cât mai plăcut şi un flux de aer eficient.

Toate acestea vor fi disponibile în magazine în perioada următoare, cu menţiunea că stocurile modelelor ROG PNK LDT vor fi limitate, întrucât ASUS nu produce cantităţi foarte mari în această variantă de culoare.