Logitech G433 review: căşti de gaming pentru toate dispozitivele

25.04.2018
Logitech G433 review: căşti de gaming pentru toate dispozitivele
Design, construcţie, accesorii şi software

Căştile sunt unele dintre cele mai importante accesorii pentru gameri, o pereche de căşti de calitate putând să asigure o experienţă mai confortabilă şi să ducă la o performanţă mai bună în jocuri competitive. G433 este modelul poziţionat în portofoliul Logitech undeva între cele mai performante căşti wireless (G933) şi modelele de buget (G233 Prodigy), fiind de asemenea şi căştile recomandate pentru mai multe cazuri de utilizare, de la gaming pe PC, la gaming pe console şi chiar pe dispozitive mobile.

Design, construcţie şi accesorii

Pentru cei care au folosit căştile Logitech din trecut, G433 va surprinde în primul rând prin design, întrucât s-a renunţat la cupele mari cu inserţii din plastic colorat sau plastic lucios, în favoarea unei forme mai elegante. Întregul corp al căştilor a scăzut în dimensiuni, însă materialele nu s-au schimbat atât de mult.

Avem de a face cu nişte căşti destul de plasticoase, lucru evident în special la prinderea dintre suportul pentru cap şi cupe, însă Logitech încearcă să ne distragă atenţia cu un soi de înveliş din material textil, aplicat pe întreaga suprafaţă a cupelor. Materialul este acelaşi pe care compania îl foloseşte şi pentru realizarea protecţiei pentru difuzoare de la interior, pentru bureţii care acoperă urechile, cât şi pentru acoperirea părţii cu burete a suportului.

Într-adevăr, învelişul textil oferă o senzaţie plăcută atingerii, în special pentru o pereche de căşti, însă acest material nu este tocmai cea mai fericită alegere. În primul rând, praful se va îmbiba mult mai repede şi mai adânc în acesta, iar curăţarea lui este foarte anevoioasă, ba chiar imposibilă uneori fără puţină umezeală, iar umeazeala şi electronicele nu se împacă foarte bine. Totodată, acest material este un magnet pentru scame şi păr de animale.

Sub tot plasticul evident la o primă privire, putem vedea că suportul ajustabil are la interior şi nişte metal, care să confere o rezistenţă sporită în timp pentru a asigura că ajustarea dimensiunilor braţelor nu va deteriora căştile prea repede. Per total, G433 este o pereche de căşti destul de uşoară, care stă confortabil pe cap, nu strânge urechile şi este  bine aerisită pentru a putea fi purtată pe timp îndelungat. Modelul testat de noi a fost cel negru, dar l-am folosit şi pe cel roşu pentru câteva fotografii mai atrăgătoare, însă pe site-ul Logitech mai sunt listate şi culorile albastru şi albastru de „camuflaj”

În pachetul G433 se regăsesc însă destul de multe accesorii, utile pentru diverse situaţii. Există două cabluri jack-to-jack, unul pentru PC şi unul pentru smartphone, un dongle USB, un microfon detaşabil cu jack, o pereche de bureţi de rezervă acoperiţi cu material catifelat, un splitter de la jack la două jack-uri şi o husă în care pot intra toate acestea, la nevoie.

Cablul pentru PC este învelit în material textil, iar cel pentru smartphone este cauciucat, dar ambele par a fi rezistente. Cablul pentru mobil are şi buton pentru a prelua şi întrerupe apelurile, în timp ce cablul de PC este mai lung şi are o rotiţă pentru volum pe telecomandă şi un slider pentru a opri şi porni microfonul. Ambele se termină însă cu un jack combo, deci cei care vor să folosească căştile la PC printr-o placă de sunet „clasică” vor trebui să folosească splitter-ul din pachet. Desigur, Logitech a gândit căştile G433 pentru a fi folosite cu dongle-ul USB, care este practic o placă de sunet dedicată, în care poţi introduce orice alt jack de la oricare altă pereche de căşti sau boxe. Microfonul este flexibil şi destul de moale, fiind prezent şi un accesoriu din plastic care poate fi ataşat de el pentru a putea fi mai bine orientat către gura utilizatorului.

Husa este de asemenea realizată din acelaşi material textil care înveleşte şi cupele căştilor, fiind destul de încăpătoare pentru a găzdui toate accesoriile alături de căşti. Aceasta va fi apreciată în special de către cei care participă la concursuri de eSports sau la LAN party-uri, fiind uşor de aruncat în ghiozdan alături de mouse, tastatură şi/sau laptop, fără a mai avea peste tot cabluri care să se încurce printre celelalte accesorii la transport.

Software

Logitech este printre puţinele companii care produc accesorii de gaming care oferă o soluţie unitară în cazul aplicaţiei de configurare. Fie că foloseşti o tastatură, un mouse sau o pereche de căşti din gama Logitech G, ai nevoie de o singură aplicaţie instalată, care controlează toate setările: Logitech Gaming Software.

În ciuda faptului că interfaţa LGS nu a evoluat foarte mult în ultimii ani, aceasta reuşeşte să ofere acces rapid la majoritatea opţiunilor de configurare. În cazul căştilor de faţă, întrucât nu avem de a face cu luminiţe RGB, singurele setări disponibile sunt pentru calitatea sunetului redat.

Există şase profiluri implicite pe care Logitech le oferă, pentru diverse cazuri de utilizare. FLAT este setarea standard, cu toate frecvenţele la jumătate, care oferă cel mai neutru sunet posibil, nimic nu este prea tare sau prea încet, oferind o experienţă de bază pentru cei care nu vor să se complice prea mult cu setările. Apoi urmează FPS, MOBA şi Cinematic Gaming, fiecare cu diverse setări care să îmbunătăţească experienţa de joc în diverse genuri de joc (FPS scade basul şi ridică mediile, MOBA ridică înaltele şi mediile, în timp ce Cinematic gaming are mai mult bass şi mai puţine înalte).

Există şi profilul pentru muzică „Drop the Bass”, cât şi profilul pentru comunicaţii care oferă înalte şi medii ridicate şi în rest un sunet neutru. Desigur, fiecare utilizator îşi poate seta propriul profil folosind egalizatorul manual, putând fi controlat din aplicaţie inclusiv volumul căştilor şi al microfonului, sau nivelul la care acesta din urmă să preia sunetele. Oricare dintre profilele din aplicaţie poate fi înregistrat pe dongle-ul USB de la G433, putând avea astfel aceleaşi setări ca acasă pe oricare alt computer, chiar şi fără software instalat. Desigur, asemeni tastaturilor şi mouşilor Logitech, şi căştile pot avea profile ataşate de anumite jocuri, care să sunt selectate automat.

În cele din urmă, ultimul tab de setări din LGS pentru G433 oferă acces la partea de sunet surround 7.1. Şi aici există mai multe profile, de data aceasta nu foarte personalizabile. Avem DTS 7.1, profilul care pare să fie dedicat filmelor cu sunet surround (frecvenţe joase puternice), un profil numit First Person Shooter şi un profil Logitech Signature, care probabil că reprezintă modul în care compania doreşte de fapt să experimentăm căştile G433. De asemenea, fiecare canal în parte (cele şapte canale direcţionale şi sub-wooferul virtual) au volume individuale, care pot fi ridicate până la valoarea 11 (valoare amuzantă pentru cei care cunosc referinţa la filmul This Is Spinal Tap).

Logitech nu inovează prea mult la capitolul software, însă nici nu are nevoie. Setările sunt uşor accesibile şi dispuse logic în aplicaţie. Din păcate, interfaţa încă a rămas blocată undeva în era Web 2.0, cu meniuri colorate, ferestre rotunjite la margini şi efecte de reflexie pe butoane.

Experienţa de utilizare şi concluzii

Experienţa de utilizare

Toate discuţiile despre construcţie şi software ar fi complet inutile dacă aceste căşti nu ar oferi un sunet de calitate atunci când sunt folosite în jocuri video. Din fericire, la acest capitol nu avem prea multe motive de îngrijorare. Calitatea sunetului este foarte bună în majoritatea condiţiilor, profilele de egalizare fiind neaşteptat de bine realizate fix pentru cazurile de utilizare prezentate.

În ultima vreme PUBG a fost jocul în care am petrecut cel mai mult timp, aşa că profilul FPS implicit a fost cel principal pe care l-am folosit pe parcursul testării, acesta fiind şi profilul pe care l-am înregistrat în memoria căştilor. Cei care au jucat shootere competitive, şi care au jucat în special PUBG, ştiu cât de important este sunetul într-un astfel de joc.

Chiar dacă nu aş putea spune că G433 a reuşit să ducă la îmbunătăţirea performanţei în acest joc imediat, reproducerea sunetului a fost ireproşabilă din punct de vedere al poziţionării 3D, chiar şi fără efectele surround activate (vorbim puţin mai târziu despre acestea). Desigur, şi modul în care jocul procesează sunetul este foarte important, însă reproducerea acestuia pe o pereche de căşti de calitate poate în timp să ducă la o performanţă mai bună.

Profilul FPS scade frecvenţele joase, le ridică pe cele medii şi lasă înaltele la un nivel normal. Astfel, ai o separare destul de clară între diversele sunete din joc, iar zgomotele puternice, precum exploziile şi împuşcăturile, nu vor acoperi complet celelalte efecte. Este important să poţi distinge în continuare efectele paşilor într-o luptă armată, pentru a putea ţine cont tot timpul de poziţia altor inamici, pe care probabil nu i-ai identificat deja, sau pentru a preveni o flancare a altor membri ai echipei adverse. Aceste lucruri nu sunt valabile doar în PUBG, ci în majoritatea shooterelor de multiplayer.

Întrucât nu prea mai joc MOBA-uri, n-am găsit un caz de utilizare foarte bun pentru acest profil pe PC, însă am testat căştile pe mobil în Arena of Valor, un soi de clonă de League of Legends, produsă tot de Tencent, compania care deţine studioul Riot. Din păcate, profilele rămân doar pe dispozitivul USB din PC, deci nu am beneficiat de acest profil în testare. Chiar şi pe modul implicit „flat” însă, sunetul a fost plăcut, fără distorsiuni, iar diversele efecte sonore puteau fi distinse cu uşurinţă. Folosind căştile alături de un iPhone X, conectarea a fost făcută prin adaptorul Lightning-to-Jack inclus în pachetul telefonului.

În alte cazuri de utilizare, precum ascultare de muzică sau pentru vizionarea de filme, experienţa este doar „OK”, nu impresionantă. Căştile de gaming în general nu sunt realizate pentru a oferi un sunet atât de clar pentru a-i impresiona pe audiofili, însă pentru ascultare de muzică pe un dispozitiv normal, fără HiRes Audio şi alte tehnologii de top, ar trebui să fie de ajuns.

Majoritatea companiilor care produc accesorii de gaming oferă soluţii software de virtualizare a spaţierii sunetului în trei dimensiuni, însă până acum niciuna nu a reuşit să mă convingă. Nici în cazul de faţă, tehnologia DTS Headphone X nu a reuşit să facă sunetul să pară mai imersiv. Ba chiar performanţa în jocuri mi s-a părut inferioară folosind căştile cu efectul surround pornit. Pur şi simplu, jocurile competitive, cel puţin, nu iau în calcul astfel de tehnologii, presupunând că gamerii joacă folosind căşti sau boxe stereo.

În timp ce modul DTS Headphone X vine cu un bass amplificat, celelalte două moduri, FPS şi Logitech Signature mi s-au părut identice din punct de vedere al redării sunetului. În cazul în care nu doriţi să aveţi probleme cu membrii echipei într-un joc online, pentru că aţi ratat un inamic pe care credeaţi că îl auziţi în faţă şi nu deasupra, funcţia Surround ar trebui să rămână dezactivată. Probabil că pentru filme ar trebui să fie mai OK, însă acest caz de utilizare este destul de ieşit din comun. Căştile pentru gaming sunt folosite în majoritatea cazurilor doar pentru jocuri video şi cel mult muzică.

Căştile pot fi folosite inclusiv pentru conectarea la consolele PlayStation 4, Switch sau Xbox One, fiecare dintre acestea oferind un jack audio, fie pe controller, fie direct pe corpul consolei (în cazul Nintendo). Ca şi în cazul utilizării alături de un smartphone, conectarea prin jack nu oferă acces la profilele de sunet personalizate. Pentru a păstra această funcţionalitate, trebuie folosit adaptorul USB, care poate fi conectat la consolă, însă nicunul dintre cabluri nu pare să fie destul de lung pentru a asigura o experienţă confortabilă de la distanţa normală de privit la televizor.

În încheiere trebuie să menţionăm şi microfonul, care nu este deloc de ignorat. Acesta produce un sunet neaşeptat de clar, putând fi folosit fără probleme pentru comunicare in-game sau pe Discord, pentru conversaţii pe Skype sau chiar preluarea de apeluri pe mobil, dacă folosiţi căştile în acest mod. Ba chiar şi pentru streaming la nivel amator, microfonul de pe G433 ar trebui să fie de ajuns. Când vorbim despre înregistrat voci pentru materiale video, un microfon dedicat cu condensatori este cu siguranţă o alegere mai bună.

Concluzii

G433 este o pereche de căşti foarte bună pe care nu mi-ar fi frică să o recomand, în special celor care au nevoie de căşti pe care să se poată baza în orice situaţie. Problema este însă construcţia exterioară, plasticul de pe suportul pentru cap fiind destul de uşor, ceea ce poate însemna că în timp s-ar putea deteriora în urma folosirii constante.

De asemenea, materialul textil care îmbracă cupele este uşor de murdărit, iar curăţarea lui este complicată sau chiar imposibilă în anumite situaţii. Avantajele G433 sunt însă performanţa foarte bună în gaming şi decentă în rest, dar şi faptul că aceste căşti sunt uşoare în utilizare, lucru care face ca experienţă de utilizare să fie mult confortabilă.

Galerie foto

Dacă puteţi să treceţi peste micile neajunsuri ale modelului G433 şi puteţi avea grijă de el astfel încât să îl protejaţi de praf sau să nu îl „brutalizaţi” prea tare pentru a nu deteriora plasticul, proabil că G433 ar putea fi căştile de gaming pe care să le folosiţi mult timp de acum înainte.

Părţi pozitive

Calitate audio foarte bună
Multe accesorii în pachet
Compatibile cu o plajă largă de dispozitive
Foarte uşoare şi confortabile
Poate înregistra un profil de egalizare pe memoria adaptorului USB

Părţi negative

Cupele îmbrăcate în material textil se pot murdări foarte repede
Plasticul exterior nu pare să fie extrem de rezistent
Virtualizarea sunetului surround 7.1 mai mult încurcă în jocuri decât ajută