Logitech lansează Pro X, o tastatură pentru gaming care permite înlocuirea switch-urilor mecanice

Cu nume complet Logitech Pro X Mechanical Gaming Keyboard, perifericul listat cu preţul de 149.99 euro pe site-ul Logitech.com duce opţiunile de personalizare la un nivel rar întâlnit chiar şi pe segmentul accesoriilor pentru gaming, permiţând înlocuirea fizică a switch-urilor mecanice fără dezasamblarea produsului sau folosirea de unelte specializate pentru lipit.

Pachetul include un instrument din plastic uşor de folosit, care permite extragerea keycaps-urilor şi a switch-urilor mecanice aferente. Utilizatorii au astfel posibilitatea să-şi personalizeze experienţa la tastare alegând pachete de switch mecanice cu proprietăţi diferite în ce priveşte forţa şi distanţa cursei de apăsare, zgomotul produs, etc.

Teoretic, switch-urile instalate individual pot fi şi amestecate, optimizând spre exemplu răspunsul grupului de taste numerice şi cele direcţionale fără a influenţa experienţa avută la introducerea de text.

Logitech oferă pachetele de switch-uri mecanice opţionale în seturi de câte 92 bucăţi, la preţul de 49.99 euro. Variantele disponibile sunt GX Blue Clicky, GX Red Linear şi GX Brown Tactile.

Cei care nu doresc opţiunea pentru înlocuirea switch-urilor mecanice vor putea achiziţiona şi versiunea non-X a tastaturii Logitech Pro la preţul de 129.99 euro, începând cu luna noiembrie.