SteelSeries Apex M400 – tastatură compactă pentru gaming competitiv (REVIEW)

24.10.2016
SteelSeries Apex M400 -  tastatură compactă pentru gaming competitiv (REVIEW)
Prezentare

Cu design simplu şi practic, SteelSeries Apex M400 ar putea trece uşor neobservată ca o tastatură obişnuită pentru birou. Construcţia foarte solidă şi greutatea impresionantă spun însă altă poveste. Avem de-a face cu o tastatură mecanică proiectată pentru e-sports, capabilă să facă faţă unui regim de utilizare abuziv şi optimizată pentru timpi de răspuns cât mai reduşi la comenzile aplicate.

Prezentare

Echipată cu switch-uri Cherry MX şi prevăzută cu iluminare LED individuală pentru fiecare tastă, SteelSeries Apex M400 face notă discordantă cu tastaturile de gaming multicolore, adoptând un layout standard cu 108 taste şi iluminare mono-culoare, disponibilă însă cu 7 niveluri de intensitate.

Neaşteptat de grea pentru o tastatură, Apex M400 nu alunecă pe masa de birou şi pare să fie pregătită pentru apăsarea fără milă a tastelor.

La interior, găsim însă o soluţie hardware fără compromisuri, suportând apăsarea simultană a unui număr nelimitat de taste şi preluarea practic instantanee a comenzilor.

Tastele foarte bine conturate sunt uşor de deosebit la palpare şi perfect vizibile pe întuneric, graţie funcţiei de iluminare care acoperă atât inscripţiile de la partea superioară, dar şi spaţiul liber de la baza acestora. Spre deosebire de majoritatea tastaturilor pentru birou, Apex M400 foloseşte taste de tip soft-key, cu o cursă lungă de apăsare şi activare timpurie încă din faza superficială a apăsării, tăind astfel milisecunde preţioase din timpul de reacţie. Totuşi, sistemul de apăsare fără „click”, diferit de cel întâlnit la majoritatea tastaturilor mecanice, ar putea să nu fie pe placul tuturora. Avantajul este că acest mod de abordare permite o tastare mai rapidă, eliminând click-ul apărut la ridicarea degetului de pe tastă.

Fără prea multe elemente distinctive, Apex M400 renunţă la grupul de taste suplimentare programabile pentru comenzi macro şi tastele multimedia, punând în schimb accentul pe folosirea cât mai eficientă a spaţiului şi acces neobturat la tastele standard. Reţeta este completată cu un sistem care permite fixarea cablului în stânga-dreapta sau pe centrul tastaturii, ajutând organizarea mai eficientă a spaţiului de lucru.

Revenind la taste, acestea folosesc switch-uri din seria Cherry MX Red, proiectate pentru o rezistenţă mică la apăsare şi funcţionare silenţioasă. În cazul de faţă, abordarea „silenţioasă” se opreşte la nivelul switch-urilor, lovirea tastelor de baza fără amortizare în timpul tastării energice fiind oricum mai zgomotoasă decât folosirea unei tastaturi convenţionale non-mecanică.

 

Părţi pozitive

Switch-uri Cherry MX originale
Iluminare puternică, cu intensitate ajustabilă
Design compact
Pachet software uşor de utilizat

Părţi negative

Fără taste suplimentare programabile
Fără iluminare RGB

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult