MyKronoz a prezentat la MWC 2017 un smartwatch hibrid, cu ecran color şi funcţie de ceas mecanic

Primul de acest tip, MyKronoz ZeTime îmbină funcţionalitatea unui ceas de mână cu braţe mecanice şi avantajele unui smartwatch modern în carcasa unui singur dispozitiv.

Disponibil începând cu luna septembrie 2017 la un preţ de 199 dolari, MyKronoz ZeTime pune ecranul OLED în rol de fundal pentru cadranul unui ceas de mână.

Ceva mai voluminos decât am fi sperat, accesoriul include funcţie activity tracker, senzor pentru monitorizarea pulsului, suport pentru afişarea notificărilor recepţionate pe telefonul mobil, cât şi alte funcţii specifice dispozitivelor smartwatch.

Producătorul MyKronoz menţionează o autonomie de până la 30 zile în modul ceas, însă nu detaliază timpul de utilizare al funcţiei smartwatch.

Inedit prin designul său, MyKronoz ZeTime nu dezvăluie sistemul de operare folosit, lăsând sub semnul întrebării compatibilitatea viitoare cu aplicaţii create de terţi şi funcţionalitatea oferită în prezenţa unui smartphone.