„S-a rupt lanţul de iubire”. Un ziar important din Brazilia nu va mai publica articole pe Facebook

09.02.2018
„S-a rupt lanţul de iubire”. Un ziar important din Brazilia nu va mai publica articole pe Facebook

Povestea de dragoste dintre Facebook şi presă se apropie de sfârşit, după ce compania a anunţat mai multe schimbări pentru fluxul de ştiri, care vor reduce numărul de articole care ajung la utilizatorii reţelei sale de socializare. În schimb, va avea prioritate conţinutul personal generat de utilizatori. Mai mult, Facebook le-a dat o lovitură publicaţiilor internaţionale şi naţionale după ce a anunţat că vor avea prioritate în News Feed ştirile locale.

 

În acest context, o publicaţie mare din Brazilia, Folha de S. Paulo, a anunţat că nu îşi va mai distribui conţinutul pe Facebook. Potrivit reprezentanţilor Folha, măsurile luate recent de compania condusă de Mark Zuckerberg nu vor face altceva decât să încurajeze promovarea de ştiri false.

 

Un alt motiv pentru care Folha de S. Paulo a luat această decizie este scăderea continuă a reach-ului pe Facebook pentru articolele sale. Procentul utilizatorilor care au accesat conţinutul publicaţiei prin intermediul Facebook a scăzut de la 39% la începutul anului trecut, la 24% în decembrie 2017.

 

 

Compania care deţine ziarul nu va şterge pagina de Facebook, dar nu va mai publica conţinut nou pe aceasta. Cititorii vor putea să partajeze în continuare articole din publicaţie pe conturile şi paginile lor de pe reţeaua de socializare.

 

Folha de S. Paulo, o publicaţie fondată în 1921, are 5,95 milioane de fani pe Facebook. Brazilia este una dintre cele mai importante pieţe pentru reţeaua de socializare. În statul din America Latină sunt mai mult de 100 de milioane de utilizatori de Facebook.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult