Browserul Opera primeşte încă o setare pentru blocarea urmăririi activităţii online

09.10.2019
Browserul Opera primeşte încă o setare pentru blocarea urmăririi activităţii online

Activitate preferată a companiilor de publicitate, dar şi hackeri interesaţi să obţină cât mai multe informaţii despre potenţialele victime, urmărirea sesiunilor de navigare web cu ajutorul fişierelor cookie şi bannere inserate în paginile web va putea fi blocată mai eficient de utilizatorii Opera.

La fel ca Firefox şi Chrome, browserul Opera a primit de-a lungul timpului mai multe filtre împotriva reclamelor deranjante şi intruziunea companiilor de publicitate în viaţa privată a utilizatorilor. Deseori cu un pas în faţa competiţiei, Opera a fost primul browser care a integrat funcţionalitatea extensiilor ad-block, oferind utilizatorilor minimă protecţie împotriva reclamelor abuzive. Însă protejarea intimităţii online nu se opreşte aici, browserul Opera rămânând în urmă cu implementarea altor filtre împotriva colectării ascunse de informaţii.

Ajungând la acelaşi nivel cu rivalii Chrome şi Firefox, Opera adaugă în meniul de configurare o setare dedicată pentru blocarea fişierelor cookie provenite din alte surse decât serverul pe care este găzduit site-ul vizitat. Având în vedere faptul că marile companii de publicitate folosesc servere dedicate pentru organizarea campaniilor de promovare şi centralizarea informaţiilor colectate despre publicul ţintă, bifarea opţiunii Block trackers nou apărută în meniul rapid ar trebui să ofere protecţie rezonabilă atât în timpul sesiunii de navigare pe site-ul respectiv, dar mai ales după părăsirea acestuia.

Motivul pentru care opţiunea Block trackers nu este bifată în mod implicit este potenţialul acesteia de a perturba şi anumite funcţii legitime ale site-urilor vizitate, cum ar afişarea de conţinut preluat de pe alte platforme. Luând în calcul şi această posibilitate, dezvoltatorii Opera au prevăzut o modalitate pentru debifarea selectivă a opţiunii Block trackers, doar pentru siturile care nu funcţionează corect.

Pe lista opţiunilor puse la dispoziţia fanilor Opera care ţin la protejarea anonimităţii online mai intră şi un client VPN utilizabil în mod gratuit, alături de obişnuitul mod Incognito responsabil cu ştergerea istoricului la finalul fiecărei sesiuni de navigare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult