China a prezentat un sistem de operare pentru telefoane şi PC-uri şi afirmă că este mai sigur decât Android sau iOS

21.01.2014
China a prezentat un sistem de operare pentru telefoane şi PC-uri şi afirmă că este mai sigur decât Android sau iOS

China este o piaţă imensă pentru producătorii de smartphone-uri şi pentru Google, circa 90 de procente din cele 500 de milioane de utilizatori preferând platforma Android. Reticentă în faţa software-ului occidental, mai ales după un an în care scandalurile interceptărilor de date şi încălcării intimităţii utilizatorilor s-au ţinut lanţ, China a anunţat că a pus la punct propriul său sistem de operare pentru telefoane mobile.

Fructul colaborării dintre instituţia de stat Chinese Academy of Sciences şi compania chineză Liantong Network Communications Technology, noul sistem de operare a fost prezentat oficial în cursul săptămânii trecute. China Operating System (COS) va putea fi implementat atât pe telefoanele mobile cât şi pe sistemele de calcul obişnuite, guvernul chinez afirmând că acesta este un produs software de importanţă strategică deoarece este dezvoltat intern şi este mai sigur decât platformele Android şi iOS.

Conform declaraţiilor oficiale, guvernul chinez intenţionează să facă din COS cel mai popular sistem de operare din China. Acesta ar urma să fie o alternativă la Android, platforma mobilă preferată a chinezilor, dar şi la sistemul de operare desktop Windows XP, care este cel mai folosit, dar care se îndreaptă încet către sfârşitul perioadei de suport tehnic.

Autorii sistemului de operare nu au oferit prea multe detalii despre această platformă, afirmând doar că acesta este dezvoltat intern în totalitate. Un scurt film de prezentare care a apărut în reţeaua de socializare Sina  Weibo înfăţişează o interfaţă izbitor de asemănătoare cu cea a platformei Android. Producătorii afirmă că acesta va rula aplicaţii Java, va oferi suport HTML5 şi va fi compatibil cu peste 100.000 de aplicaţii (inclusiv titluri Android) ceea ce i-a făcut pe mulţi să suspecteze că avem de-a face în realitate cu o o derivaţie a codului sursă Google.

Acesta nu este primul caz al unor astfel de iniţiative guvernamentale, oficialităţile susţinând încă de acum 15 ani sistemul de operare Red Flag Linux, o distribuţie modificată de Red Hat care rulează o temă de interfaţă care imită Windows XP. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News