Tab Mix Plus, controlul complet asupra tab-urilor din Firefox

28.08.2007
Tab Mix Plus, controlul complet asupra tab-urilor din Firefox
Tab-uri pe propriul plac

Tab-uri pe propriul plac

Secţiunea Events a ferestrei de configurare oferă accesul la numeroase opţiuni ce vizează în mod direct comportamentul tab-urilor. Aici se poate stabili ordinea de deschidere a taburilor. De exemplu, puteţi alege ca orice tab nou să fie plasat ultimul pe bara sau în imediata apropiere a tabului activ. Tot aici se poate opta pentru deshiderea în tabul activ sau într-un tab nou a bookmark-urilor, paginilor din History şi a rezultatelor funizate de căsuţa de căutare. O altă funcţie utilă este deschiderea întotdeauna într-un tab nou a link-urilor accesate prin apăsarea rotiţei de scroll a mouse-ului. Un alt aspect ce poate fi configurat în cadrul acestei secţiuni este focusul taburilor, putându-se specifica ce link-uri vor deshide taburile noi în prim-plan, şi ce link-uri vor deshide taburile în background, fără a distrage atenţia utilizatorului.

tab mix plus

În mod normal, trecerea de la un tab la altul cu ajutorul combinaţiei de tasta CTRL + TAB se face în funcţie de ordinea în care acestea sunt amplasate pe bara de tab-uri. Tab Mix Plus permite modifcarea acestui comporntament, prin schimbarea taburilor pe baza criteriului cronologic. De exemplu, bifând această opţiune, prin intermediul combinaţiei de taste amintită, se va face trecerea între cele mai recent deschise tab-uri. De asemenea, o altă facilitate interesantă, este afişarea unui meniu cu toate tab-urile deschise în momentul apelării combinaţiei CTRL + TAB, într-un mod similar schimbării ferestrelor în Windows cu ALT + TAB.

Culori, efecte vizuale

Deşi pot părea funţii cu rol exclusiv estetic, modificarea culorilor tab-urilor are chiar un rol important. Tab Mix Plus permite stabilirea atât a culorilor, cât şi a fonturilor tab-urilor pentru a se putea face uşor diferenţierea între tab-ul activ şi restul tab-urilor, dar şi pentru a scoate în evidenţă tab-urile ale căror site-uri au fost încârcate recent.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News