Windows 8 este finalizat!

Windows 8 este finalizat!

Microsoft a finalizat sistemul de operare Windows 8. Kit-ul de instalare oficial Windows 8 RTM, purtând numărul de versiune 9200.16384.win8_rtm.120725-1247, a fost trimis către principalii parteneri în aşteptarea evenimentului oficial de lansare pentru mediul OEM, programat să aibă loc în data de 15 august. Versiunea pentru piaţa retail va fi disponibilă publicului larg începând cu data de 26 octombrie.

Windows 8 este finalizat

Pentru cei care nu ştiau deja, Windows 8 RTM este versiunea oficială pe care producătorii hardware OEM o vor livra preinstalată pe tabletele şi sisteme PC din generaţia Windows 8. Totuşi, deşi au anunţat atingerea stadiului RTM – etapă în care dezvoltarea sistemului Windows 8 este considerată încheiată şi nu mai sunt permise modificări majore, reprezentanţii Microsoft au precizat că vor continua să urmărească experienţa utilizatorilor cu Windows 8, iar dacă sunt probleme vor răspunde în consecinţă. În timpul rămas până la lansarea globală din 26 octombrie, partenerii hardware vor continua să aducă noi produse pentru Windows 8, îmbunătăţind totodată suportul pentru cele deja existente. Fără îndoială, perioada următoare va aduce o adevărată avalanşă de PC-uri, tablete şi portabile special create pentru Windows 8.

În mai puţin două săptămâni, Windows 8 RTM va putea fi descărcat de către dezvoltatori prin intermediul MSDN, respectiv Microsoft TechNet pentru cei care doresc să îl testeze înainte de lansarea oficială. Tot atunci vom avea şi versiunea finalizată pentru suita Microsoft Visual Studio 2012, împreună cu noi informaţii despre magazinul de aplicaţii Windows Store, despre care se presupune că va fi prezentat odată cu Windows 8 RTM. Între timp, Windows Store este deschis deja companiilor care vor să adauge aplicaţii plătite pentru Windows 8.

Tot astăzi, Microsoft a anunţat şi versiunea RTM pentru sistemul Windows Server 2012, ce va fi disponibilă pentru public începând cu data de 4 septembrie.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult