Editare video cu Windows Live Movie Maker - ghid video

Windows Live Movie Maker este urmaşul programului Movie Maker pe care Microsoft alesese cu câţiva ani în urmă să îl includă în Windows Vista. Mai nou, probabil pentru a evita alte procese, Movie Maker nu va face parte din Windows 7. În schimb, a fost inclus în suita Windows Live care poate fi descărcată şi instalată separat. Oare Internet Explorer nu ar putea urma acelaşi traseu?

Movie Maker este un utilitar de editare video pentru utilizatorii fără cunoştinţe avansate în acest domeniu. Nu oferă un set extrem de bogat de facilităţi, ci doar un strict minim necesar. În schimb, este foarte uşor de folosit.

Ce poţi face cu Movie Maker

Cum am spus, fiind un program orientat către utilizatorii începători, Movie Maker oferă doar funcţii elementare. Este un program excelent pentru cei care nu au mai făcut prelucrare video până acum şi pentru cei care nu au nevoie de funcţii complexe. Un program care îi poate ajuta pe aceştia să realizeze operaţiuni comune extrem de uşor, într-o interfaţă ergonomică.

Movie Maker

Cu Movie Maker poţi să:

  • converteşti un clip în alt format
  • adaugi coloană sonoră
  • adaugi un text pe post de watermark
  • publici direct pe site-uri de video sharing clipurile realizate
  • aplici diverse efecte video predefinite
  • scurtezi clipul

Prelucrare pe proiecte

Windows Live Movie Maker, ca mai toate programele de prelucrare video, lucrează cu proiecte. Funcţia Open nu deschide un fişier video ci un proiect. Pentru a deschide un fişier video se foloseşte funcţia Add sau faci drag&drop din Windows Explorer. În acest fel se adaugă fişierul respectiv la proiect. Într-un proiect poţi adăuga mai multe fişiere, imagini sau clipuri video.

Acelaşi principiu este valabil şi pentru salvarea filmelor. Funcţia Save salvează proiectul în formatul propriu, nu clipul prelucrat. Pentru salvare clipului trebuie să apelezi la funcţia Output.

De deschis, Movie Maker poate deschide o multitudine de formate video, mai puţin FLV, ceea ce pentru unii va fi un neajuns. Un alt neajuns este că Windows Live Movie Maker salvează clipurile doar în formatul WVM, al celor de la Microsoft. Singurele opţiuni pentru salvare pe care le ai la dispoziţie sunt legate de rezoluţie şi numărul de frame-uri. Pentru o calitate mai bună este recomandată opţiunea DVD quality. Dacă vrei să obţii un fişier mai mic, poţi alege opţiunea Portable device.

Practică - demonstraţie video

Deşi este uşor de utilizat, pentru un utilizator începător o scurtă demonstraţie video este întotdeauna binevenită. Pentru a demonstra toată teoria de mai sus, am realizat clipul video următor.

MovieMaker de pe tare.ro

Windows Live Movie Maker este gratuit, iar setul de funcţii oferit ar trebui să fie suficient pentru operaţiuni simple. Utilizatorii experimentaţi, care au nevoie de instrumente mult mai avansate, vor alege cu siguranţă alt program, mai complex şi, bineînţeles, comercial.

Windows Live Movie Maker download