Instalat deja pe 50% dintre dispozitivele compatibile, iOS 12 este mult mai bine primit decât predecesorul iOS 11

iOS 12 a reuşit în 20 de zile să atingă o rată de adopţie la care versiunea iOS 11 a ajuns abia după 8 luni.

Fără ajutorul unei campanii de promovare agresivă, iOS 12 avut parte de un debut timid, părând că utilizatorii nu sunt foarte interesaţi de noua versiune de firmware. Însă pe măsură ce veştile despre sporul de performanţă adus s-au înmulţit, numărul instalărilor a crescut exponenţial.

Contrastând puternic cu lansarea iOS 11, adopţia rapidă a fost impulsionată şi de numărul insignifiant de bug-uri raportate, iOS 12 reuşind să convingă până şi cei mai reticenţi utilizatori că update-ul la noua versiune merită făcut.

Spre deosebire de alte lansări iOS, Apple a optimizat pentru performanţă şi compatibilitate cu o lungă listă de dispozitive din generaţiile anterioare, iOS 12 rulând în bune condiţii pe telefoane începând cu modelul iPhone 5S, lansat acum 5 ani.

Cu acces la cea mai nouă versiune de firmware chiar şi la 5 ani de la lansare, telefoanele iPhone sunt mai atractive ca niciodată, preţul de achiziţie ridicat fiind excelent compensat de suportul oferit la partea de software.

Deja, cea mai populară, versiunea iOS 12 va primi în curând şi o actualizare. iOS 12.1 aduce câteva funcţii în plus, cum ar fi mod conferinţă în aplicaţia Face Time şi 70 noi animaţii emoji.

Versiunea iOS 12.1 va fi preinstalată pe noua serie iPad Pro şi telefoanele iPhone XR, pregătite pentru lansare în data de 26 octombrie. Probabil, tot spre finalul acestei luni va fi distribuită şi actualizarea de firmware pentru restul dispozitivelor compatibile.