Microsoft Office 2019 va funcţiona doar cu Windows 10

02.02.2018
Microsoft Office 2019 va funcţiona doar cu Windows 10

Microsoft continuă strategia de atragere a utilizatorilor suitei de aplicaţii Office către pachetele cu abonament la serviciul Office 365.

Într-o măsură care vizează îndeosebi clienţii din mediul business, Microsoft a anunţat că următoarea versiune Microsoft Office va funcţiona exclusiv cu sistemul de operare Windows 10. Asta pune companiile rămase la sistemul de operare Windows 7 sau Windows 8.1 în situaţia de a alege între upgrade-ul staţiilor de lucrul la Windows 10 şi achiziţionarea de abonamente la serviciul Office 365.

Măsura nu afectează utilizatorii Office for Mac, acesta fiind un produs separat de ediţia Office 2019 pentru Windows, având propriul calendar de lansări şi grilă de preţuri.

Totodată, Microsoft aduce ajustări şi asupra duratei de timp în care utilizatorii suitei Office 2016 vor beneficia de asistenţă tehnică gratuită, garantând suport complet timp de 5 ani de la momentul lansării şi încă „aproximativ 2 ani de suport extins”.

Microsoft va lansa Office 2019 în a doua jumătate a acestui an. Pachetul va include colecţia obişnuită de aplicaţii Word, Excel, PowerPoint şi Outlook, alături de versiuni server pentru aplicaţiile Exchange, SharePoint şi Skype for Business.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult