Xiaomi anunţă lista completă de dispozitive care vor primi actualizare la MIUI 10

08.06.2018
Xiaomi anunţă lista completă de dispozitive care vor primi actualizare la MIUI 10

Utilizatorii de smartphone-uri Xiaomi s-au bucurat anul trecut de o surpriză de proporţii din partea producătorului de smartphone-uri, întrucât versiunea 9.0 a software-ului MIUI a fost lansată pe 40 de dispozitive lansate în ultimii câţiva ani. Anul acesta, compania a anunţat alături de Xiaomi Mi 8 noul MIUI 10, care chiar dacă nu va fi compatibil cu la fel de multe dispozitive, va fi prezent pe cele mai populare modele din ultimii câţiva ani, atât din gama superioară, cât şi din cea mid-range.

MIUI 10 promite multe funcţii noi în special în jurul camerei foto, întrucât capabilităţile AI noi vor asigura utilizarea modului portret chiar şi pe smartphone-uri care dispun de o cameră cu un singur senzor. De asemenea, Xiaomi a integrat o nouă metodă de navigare prin meniuri prin intermediul gesturilor (similare cu cele de pe iPhone X), cât şi alte modificări la nivel de interfaţă. Toate aceste funcţii vor veni pe 26 de modele, începând cu cele mai noi precum Redmi Note 5 Pro, Mi MIX 2, Redmi 5, Mi Max 2 cât şi pe modele mai vechi foarte populare precum Redmi Note 4 sau Note 3 şi Mi 3.

Actualizarea la MIUI 10 va fi lansată iniţial în variantă beta cândva în cursul lunii iunie, urmând ca lansarea oficială să înceapă în luna septembrie.

Iată lista completă de dispozitive care vor primi MIUI 10:

  • Xiaomi Redmi Note 5 Pro
  • Xiaomi Redmi Note 5
  • Xiaomi Redmi Note 5A/5A Prime
  • Xiaomi Redmi Note 4/4X
  • Xiaomi Redmi Note 3
  • Xiaomi Redmi Y1/Y1 Lite
  • Xiaomi Redmi Y2
  • Xiaomi Redmi 5
  • Xiaomi Redmi 5A
  • Xiaomi Redmi 4
  • Xiaomi Redmi 4A
  • Xiaomi Redmi 3S
  • Xiaomi Mi Mix 2
  • Xiaomi Mi 6
  • Xiaomi Mi 5s/5s Plus
  • Xiaomi Mi 5
  • Xiaomi Mi 4
  • Xiaomi Mi 3
  • Xiaomi Mi Max 2
  • Xiaomi Mi Max
  • Xiaomi Mi Note 3
  • Xiaomi Mi Note 2
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult